”Lifelong Learning”, învățarea pe tot parcursul vieții, promovată de UNESCO și UE – o oportunitate alternativă de formare și certificare
Stadiul actual legat de sfidările și oportunitățile conexe rezultate din urgența adoptării unor reforme cruciale privind transformarea educației, merită dezbătut și evaluat de toți stakeholderii implicați în raport cu trei planuri mari ale abordărilor în domeniu. La nivel mondial, Națiunile Unite, în special prin UNESCO, catalizator principal al Summit-ului privind Transformarea Educației și adoptarea necesară a noului ”Contract Social pentru Educație”, implică și stimulează majore transformări în curs, cu incidență aparte asupra Învățării și Cunoașterii, în special al celei incluzive, deschise intergenerațional către toate categoriile de vârstă. Totodată, în plan european, chiar dacă nu s-au finalizat cu amendamente ale Tratatelor UE, Conferința asupra Viitorului Europei a relevat necesitatea unor proiecte transformative cu un grad sporit de transparență în sprijinul formării, în special a unei noi generații de tineri cetățeni pro-europeni. În fine, la nivel național, aplicarea în curs a reformelor la care s-a angajat România prin PNRR, ca program convenit cu Comisia Europeană, inclusiv prin modernizarea legislației în favoarea ”României Educate”, oferă ocazia optimă pentru aducerea în jurul aceleiași mese a tuturor protagoniștilor reformelor scontate: profesori și formatori, universități și centre de cercetare-inovare, autorități guvernamentale, organizații ale societății civile și agenții internaționale, elevi, studenți și părinții acestora.
În accest context, în data de miercuri, 9 noiembrie 2022, la Rectoratul Universității din București, va avea loc Conferința Europeană pentru Transformarea Educației “Promovarea competențelor transversale ale tinerilor în noua UE și în perspectiva viziunii SDG 2030 a ONU”. Evenimentul este organizat de Fundația EUROLINK-Casa Europei în cooperare cu Centre européen Robert Schuman din Scy-Chazelles (Franța) și cu sprijinul financiar al programului european „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori – CERV”, precum și în parteneriat cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București, în contextul aniversării unui deceniu de la lansarea proiect de internaționalizare a educației – Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) și a 25 ani de la fondarea Casei Europei ”EUROLINK” la București.
Printre invitații și speakerii de marcă se află: reprezentanții Ministerului Educației și ai Ministerului Cercetării, ai Institutului UNESCO pentru Lifelong Learning (Hamburg), precum și Prof. Dr. Habil. Eric GILDER – Departamentul de Comunicare și Studii de Dezvoltare, PNG Technological University/Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu; Dr. Madlen ȘERBAN – Secretar General, Comisia Națională a României pentru UNESCO / Fost Director al European Training Foundation (Bruxelles); Acad. Prof. Mircea DUMITRU – Director Executiv, Comisia Fulbright Româno-Americană / Vicepreședinte, Academia Română; Prof. Univ. Dr. Dumitru BORȚUN – SNSPA; Prof. Asoc. Psih. Dr. Daniela DUMULESCU – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca / Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu; Dr. Cristian DUCU – Director General, Centrul pentru Cercetări Avansate în Management și Etică Aplicată; Conf. Univ. Dr. Antonio MOMOC – Decan, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, care este gazda și, totodată, co-moderatorul dezbaterilor din cadrul conferinței, alături de Coordonatorul General CIO-SUERD ”Jean Bart”, Prof. Asoc. Sever AVRAM.
În urma consultării publice, desfășurate timp de o lună, CIO-SUERD ”Jean Bart” va supune dezbaterii, spre transmitere ulterioară către instituțiile europene și autoritățile guvernamentale de resort, Declarația-Apel a Conferinței Europene, care militează cu predilecție pentru racordarea la sistemul etic de valori europene, programat prin Programul CERV al UE, pentru promovarea unei integrități autentice și a reputației profesionale a membrilor corpului pre-universitar și universitar, inclusiv în domeniul încurajării palpabile a educației duale ce intră, prin PNRR.
Printre Partenerii și Susținătorii Media ai CIO-SUERD ”Jean Bart” se numără: AGERPRES, Radio România Actualități, Agenția de Presă RADOR, CaleaEuropeana.ro, Project-E, Comunicații Mobile, Finantare.ro, PRwave.ro, Buletin Dunărean, 24Pharte.
Pentru detalii suplimentare și confirmarea participării, online sau fizic, cei interesați pot consulta siteul http://ciosuerd.houseofeurope.ro/conferinta-europeana-pentru-transformarea-educatiei.