Prima conferință din cadrul primului program național multidisciplinar despre accidentul vascular cerebral, „AVC 360° – Călătoria Pacientului”, inițiat de ARCIS EDU (Asociația Română de Comunicare în Sănătate), a reunit la Craiova 265 de medici, dintre care 208 specialiști și medici primari, cărora li s-au alăturat 57 de medici rezidenți.
Una dintre cele mai importante concluzii despre aspecte care necesită o evaluare și remediere este lipsa educației medicale a populației. Și acest lucru se reflectă în cazuri ca cel al ignorării hipertensiunii arteriale, unul dintre cei mai gravi factori ai AVC, potrivit declarațiilor conf. Dr. Valerica Tudorică, neurolog.
„Fapt e că la noi, pentru că nu țipă, hipertensiunea arterială este considerată încă un lucru peste care poți să treci. Lumea consideră normal să ai și valori tensionale mai mari”, spune dr. Tudorică, adăugând că medicii specialiști neurologi tratează accidentul vascular cerebral ca o boală care „a apărut pe niște comorbiditati poate neglijate, poate incorect tratate, de multe ori și din lipsa cunoștințelor medicale și a imprimării în mentalul public a unor idei greșite. De exemplu, ne considerăm niște persoane tinere și nu concepem să luăm pilule pentru tensiune de la vârsta de 35 ani, lucru total greșit. Este important să știm clar ce probleme avem și să le tratăm cu seriozitate”, precizează medicul neurolog.
Un alt aspect important pentru a stabili un protocol de lucru cât mai clar, atât pentru medici, cât și pentru pacienți, este înțelegerea faptului că cel mai important rol în informarea și profilaxia patologiei accidentului vascular cerebral o are, și în opinia colegilor de alte specialități, medicul de familie. „Medicul de familie are rolul cel mai important în prevenția și depistarea AVC-ului. Mai important decât al nostru. Din punctul meu de vedere, dificultatea cea mare este să creăm o medicină de familie puternică. Ea este baza și dacă baza este solidă și bună, noi ceilalți care venim de pe alte trepte, am avea o misiune mult mai ușoară. Eu zic că prevenția primară contează foarte mult. Din momentul în care s-a produs un AVC tot medicului de familie îi revine sarcina dificilă să facă prevenția secundară așa cum trebuie, tocmai în ideea de a nu recidiva. În ceea ce privește monitorizarea strictă, aici clar este opțiunea familiei, deși de multe ori familiile au senzația că medicul de familie nu face la fel urmărirea pacientului cum o face medicul specialist. Lucru total greșit!”, încheie dr. Tudorică.
Următoarea conferință din cadrul programului „AVC 360° – Călătoria Pacientului” se va desfășura la Constanța, pe 22 martie 2018, între orele 12.00 – 19.00, la hotel Ibis, sub titlul „AVC: Practica multidisciplinară curentă cu aplicație pe regiunea de Sud-Est a României”.
Partenerii științifici ai programului „AVC 360 – Călătoria Pacientului” sunt: Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea Română de Reabilitare Medicală, Societatea Română de Geriatrie și Gerontologie, Societatea Română de Neurochirurgie, Asociația Profesională Inomedica, Clinica de Neurologie Neuroaxis, Affidea România și Asociaţia Română de Psihologie Clinică. Evenimentul de la Craiova, „Ce pot face eu, ca specialist, pentru pacientul cu AVC?” a fost sponsorizat de ALFASIGMA, CHIMIMPORTEXPORT – PLURIMEX SRL, Takeda, WORWAG Pharma, SECOM, Target Consulting Group.