Membrii Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD s-au reunit astăzi la Sinaia pentru a discuta protocolul de colaborare cu PNL ce urmează a fi semnat săptamana viitoare de preşedinţii celor două partide. Membrii conducerii au votat în unanimitate protocolul care va permite reprezentanţilor ţărănişti să candideze pe listele PNL. La sedinţă au participat 51 dintre cei 82 de membrii CNC, reprezentaţi la varf din conducerile a 41 de organizaţii din ţară. Întalnirea a fost condusă de preşedintele Marian Petre Miluţ, prim-vicepreşedintele Aurelian Pavelescu, vicepreşedinţii Costinel Milescu, Daniel Botea, Rodion Galeriu, Marius Popovici şi Nicolae Serbu.
Reprezentanţii partidului au adoptat în unanimitate o rezoluţie prin care declară adunarea de la Bucureşti de astăzi nelegală şi nelegitimă. În textul rezoluţiei este prevăzut ca aşa zisul Congres desfăşurat astăzi la Bucureşti este “nestatutar, nelegal şi fără efecte juridice”. De asemenea, participanţii la CNC au votat eliberarea din funcţia de preşedinte al acestui for a dlui Gheorghe Ciuhandu. În locul său a fost ales Marius Popovici, fost preşedinte al organizaţiei judeţene Timis şi actual vicepreşedinte al partidului. CNC i-a exclus pe Radu Sârbu, fost preşedinte al organizaţiei Cluj şi pe Alin Popa, fost preşedinte al organzaţiei Alba.
În cadrul sedinţei de astăzi s-a decis ca în termen de maxim două săptămâni să se încheie procesul de validare a candidaturilor propuse de filialele PNŢCD pentru alegerile parlamentare din această toamnă. Conform acordului ratificat astăzi, reprezentanţii partidului vor candida pe listele PNL în 30 de colegii electorale din ţară.
“Alte alianţe politice în afara celor stabilite prin protocolul cu PNL nu mai pot fi valabile. Orice încercare de a organiza congrese fără reprezentare juridică constituie doar un simplu exerciţiu de imagine” a declarat Marian Petre Miluţ, preşedintele PNŢCD.
{mosloadposition user10}