ANCOM a dezbătut și adoptat împreună cu industria, în cadrul ședinței Consiliului Consultativ de astăzi, decizia care stabilește condițiile tehnice și economice în care se va realiza accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică realizată de către RCS&RDS în municipiul Oradea. Decizia va intra în vigoare imediat după ce va fi comunicată oficial către RCS&RDS.
Condițiile tehnice și economice de acces la infrastructura RCS&RDS
Având în vedere că infrastructura executată de RCS&RDS în municipiul Oradea este realizată cu sprijinul și participarea administrației publice locale, condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul la această infrastructură se supun aprobării sau, după caz, sunt stabilite și impuse de către ANCOM.
Astfel, RCS&RDS are obligația să acorde accesul la infrastructură tuturor furnizorilor care solicită, cu respectarea condițiilor stabilite de ANCOM. Condițiile stabilite de ANCOM se aplică și în favoarea furnizorilor care deja beneficiază de acces la infrastructura RCS&RDS. ANCOM a stabilit condițiile de acces cu respectarea principiilor nediscriminării, proporţionalităţii şi obiectivităţii.
Tarife
Decizia Autorității prevede că tarifele practicate de RCS&RDS nu vor depăşi 84,1 de euro/km/lună pentru serviciul de închiriere tubetă magistrală pentru fibră optică, 1 euro/buc/lună pentru serviciul de închiriere branșamente pentru fibră optică, 2,56 euro/0,014mc/lună pentru serviciul de închiriere spațiu cameră/cameretă și 13 euro/oră/locație pentru serviciul de asistență tehnică. În cazul instalării unor cabluri de cupru, tarifele pentru primele două servicii se ajustează în mod proporțional cu secțiunea acestor cabluri. Tarifele maximale nu includ TVA.
Obligațiile RCS&RDS
RCS&RDS va avea obligația să publice, pe pagina de internet proprie, o ofertă de referință pentru accesul la infrastructură, care să cuprindă toate informațiile esențiale despre infrastructură, precum și un contract standard de acces. Atât oferta de referință cât și contractul standard de acces trebuie să respecte condițiile pe care ANCOM le-a stabilit. Compania are la dispoziție un termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei ANCOM pentru a pune în acord contractele în vigoare cu dispozițiile deciziei.
La solicitarea Autorității, RCS&RDS are obligația să modifice oferta de referință, contractul standard de acces sau cererea de acces la infrastructură pentru a fi în conformitate cu dispozițiile deciziei. De asemenea, operatorul trebuie să asigure un punct de contact pentru gestionarea cererilor de acces la infrastructură și pentru a răspunde solicitărilor de informații în acest sens venite din partea furnizorilor interesați.
Pentru a asigura transparența gestionării rețelei de infrastructură, RCS&RDS va publica evidența actualizată cu privire la spațiul liber disponibil al elementelor de infrastructură.
O altă obligație se referă la asigurarea unor timpi de răspuns și de remediere a deranjamentelor la infrastructură, în funcție de tipul de disfuncționalitate înregistrat de rețeaua de infrastructură. În cazul nerespectării indicatorilor privind timpul de remediere a deranjamentelor, RCS&RDS va trebui să acorde furnizorului afectat o despăgubire calculată în funcție de valoarea facturii lunare datorate de furnizor pentru utilizarea elementelor de infrastructură.
RCS&RDS are obligația să redistribuie trimestrial cheltuielile efective cu redevența în funcție de venit datorată municipiului Oradea, luând în calcul veniturile obținute de la beneficiarii de acces, precum și veniturile ipotetice obținute ca urmare a prestării serviciilor de acces la infrastructură pentru rețeaua proprie instalată.