Bucureştenii care au ieşit la plimbare în Parcul Tineretului, sâmbătă, 23 iulie 2010, au avut parte de o întâlnire neaşteptată cu Gabriela Szabo, cu ocazia celei de-a patra ediţii a evenimentui Pedigree® – “Fă mişcare împreună cu câinele tău”, un eveniment cu tradiţie şi care se adresează atât câinilor cât şi oamenilor, promovând mişcarea pentru o viaţă sănătoasă.
Mihai Constantin, prezentatorul stirilor de la postul public de televiziune, a venit însoţit de Tess, un pui de ciobănesc german cu personalitate şi, împreună, au participat la primul lor concurs dedicat câinilor.
Peste 60 de câini şi stăpânii lor au participat la concursurile organizate, iar la final, patrupezii câştigători au fost răsfăţaţi cu premii constând în hrană pentru animale şi jucării haioase pentru caţei.
“Fă mişcare împreună cu câinele tău”, este un eveniment cunoscut şi recunoscut de posesorii de animale şi a promovat importanţa activităţii fizice regulate chiar şi alături de animalul de companie, dezvăluind numeroasele beneficii pe care le poate aduce pentru sănătate.
Pe lângă concursuri, cei prezenţi au putut asista la mai multe demonstraţii admirabile de dresaj realizate de Cătălin Cornea, specialist în dresaj şi comportament canin. Leo, un golden deja celebru, Tim, un maidanez curajos şi Seth, un rotweiller impunător, au fost răsplătiţi cu multe aplauze de cei prezenţi. Cu ajutorul lui Cătălin, cei care au dorit au putut să-şi înveţe patrupedul câteva scheme de aport.
Peste 80 de posesori de animale au dorit să-şi verifice tensiunea arterială şi pulsul şi au fost consultaţi gratuit de către medicul cardiolog prezent, iar în premieră, la standul medicului veterinar şi căţeii au putut afla, tot gratuit, cum stau cu tensiunea, dar şi cum stau cu inima, pentru prima data fiind oferite şi consultaţii EKG.
Standul de adopţii al Asociaţiei GIA (Group Initiative for Animals) a reuşit şi de această dată să atragă foarte mulţi copii şi părinţi aflaţi în căutarea unui prieten necuvântător, iar începând de astăzi, 2 căţei au reuşit să-şi găsească o casă nouă.
„Fă mişcare alături de câinele tău” este un eveniment ce promovează importanţa activităţii fizice regulate alături de animalul de companie, cu numeroase beneficii pentru sănătate, cum ar fi: îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, combaterea stresului şi, nu în ultimul rând, bucuria de a împărtăşi momente plăcute alături de cel mai bun prieten necuvântător.