Fundația Orange anunță lista celor 10 câștigători ai concursului #Digitaliada6.0, în care profesorii și elevii au avut ocazia să înscrie resurse educaționale digitale.
Cele mai bune proiecte au fost premiate cu echipamente electronice și IT în valoare totală de aproximativ 8.900 de euro.
Ca în fiecare an, competiția a inclus patru mari categorii: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică și Alte materiale educaționale. Pentru fiecare dintre ele a fost premiat câte un material dedicat învățământului primar și unul învățământului gimnazial. Juriul a mai acordat un premiu și pentru cel mai bun material creat de un elev (la Categoria 14-17 ani), precum și Premiul de Popularitate – desemnat de un juriu special, format din elevi.
„În ediția aceasta au fost peste 300 de proiecte înscrise, toate extrem de valoroase și interesante. Am avut foarte multe proiecte bine prezentate și structurate la materii precum istorie, matematică și chimie și m-am bucurat să observ că profesorii au înscris și materiale digitale dedicate pentru sport, muzică și arte creative. Asta demonstrează, încă o dată, că mediul digital poate fi un suport extrem de util în oricare domeniu”, a declarat Ioana Rusu, Jurat concurs și Director Simplon România.
Câștigătorii celei de a șasea ediții a concursului #Digitaliada sunt următorii:
Categoria Aplicații
- La categoria Aplicații pentru învățământul primar, marele premiu a fost câștigat de Claudia Mazilu, profesor de Educație muzicală, Muzică și mișcare. Secretele muzicii – Platformă educațională este un site educațional care include peste 130 de materiale video, concepute pentru materiile Muzică și mișcare (ciclul primar) și Educație muzicală (gimnaziu).
- Tot în cadrul acestei categorii, Marius-Cristian Constantin este câștigătorul premiului pentru învățământul gimnazial. Pasionat de istorie și tehnologie, acesta a dezvoltat aplicația de cultură generală Istoria Românilor – Domnitori și Bătălii.
Categoria Conținut Video
- Premiul pentru conținut video dedicat învățământulului primar a revenit Monicăi Capasu, profesor învățător la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanța din Medgidia, cu proiectul Legenda ghiocelului. Imaginile folosite, animațiile și tranzițiile alese ca suport pentru povestea citită facilitează înțelegerea emoțiilor.
- Tot la categoria Conținut video, de data aceasta realizat pentru învățământul gimnazial, Florin Viu de la Casa Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava și profesor de Biologie și Chimie la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” din Baia a fost desemnat marele câștigător cu proiectul Laborator Virtual. Proiectul reunește o serie de videoclipuri în care sunt prezentate mai multe experimente virtuale de chimie pentru clasa a VIII-a.
Categoria Proiectare Didactică
- La categoria Proiectare didactică pentru învățământul primar, premiul a ajuns la Mihaela Gogu, profesor de Educație civică la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” din Baia, Suceava, care a câștigat cu proiectul Munții Carpați. Materialul complex prezintă un model de proiectare didactică a unei lecții de Geografie, constituită din predarea cunoștințelor despre Munții Carpați.
- Premiul pentru categoria Proiectare didactică pentru învățământ gimnazial a ajuns la Armanda Stroia, profesor de Limbi Moderne la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Dej, județul Cluj cu proiectul Lights, Camera, Action: Inspire!
Categoria Alte Materiale Educaționale
- Proiectul câștigător la ctegoria dedicată altor materiale educaționale pentru învățământul primar i-a revenit Simonei Ghenea, profesor la Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, județul Dolj. Materialul Salvează Sirenele oferă elevilor de clasa a II-a posibilitatea de a-și testa cunoștințele în manieră digitală, interactivă, atractivă.
- Tot la această categorie, dar de data aceasta pentru învățământul gimnazial, Rareș Tohanean a câștigat cu proiectul Numerele naturale, un material care vine în ajutorul profesorilor și elevilor cu scopul de a ușura înțelegerea profundă a unor concepte matematice de bază.
Categoria Elevi 14-17 ani
- Premiul secțiunii dedicate elevilor a fost înmânat elevei Roxana Drăgan de la Școala Gimnazială „Paul Tanco”, din Monor, județul Bistrița-Năsăud. Proiectul Viteza constă în explicarea unor fenomene fizice cu ajutorul aplicației mozaBook, care utilizează animații și ilustrate spectaculoase pentru a face învățarea mai distractivă.
Categoria Popularitate
- Premiul de Popularitate, acordat de elevi, a fost câștigat de Georgeta Mirela Brăescu, profesor de Chimie la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, județul Vaslui, pentru proiectul Tipuri de reacții chimice – Reacția de schimb 1.
Marius-Cristian Constantin, câștigătorul premiului pentru Aplicații pentru învățământul gimnazial, spune că, deși nu este cadru didactic, și-a dorit foarte mult să dezvolte o aplicație educațională: „Mă bucur mult pentru premiu și îl văd ca pe o recunoaștere a muncii depuse pentru a realiza acest proiect. Deși sunt freelencer și lucrez într-un domeniu diferit de cel al educației, mi-am dorit să fac o aplicație care să vină în ajutorul elevilor și profesorilor. Totul a plecat de la pasiunea mea pentru istorie și de la dorința de a progresa în domeniul programării.”
Proiectele câștigătoare sunt disponibile în secțiunea Materiale Premiate. Toate materialele înscrise pe www.digitaliada.ro sunt gratuite și pot fi folosite de toți profesorii, elevii și părinții în căutare de resurse educaționale digitale.