Revista Yorick lansează cea de-a patra ediție a Concursului Național de Dramaturgie Yorick – „Valentin Nicolau”, care se va desfășura în perioada 1-31 august.
Juriul ediției din acest an este format din regizorul Victor Ioan Frunză, actorul Andrei Huțuleac și criticul de teatru Monica Andronescu, redactor-șef al revistei Yorick.
Concursul se va finaliza cu o Gală a Dramaturgiei Românești, care se va desfășura în luna octombrie. Vor fi oferite trei premii în bani. De asemenea, Premiul Yorick Pentru Cea Mai Bună Piesă a Anului va consta într-un spectacol-lectură și în publicarea textului în volum.
REGULAMENT de participare:
Autorii vor trimite piesele de pe o adresă de e-mail fictivă, până la data de 31 august, la adresamonica.andronescu@nemira.ro, într-un exemplar nesemnat, cu un motto scurt pe pagina de titlu, care va servi apoi drept element de identificare a autorului.
Tema şi dimensiunile sunt la alegere.
Nu se pot înscrie la concurs dramatizări, piese publicate sau reprezentate.
Juriul va anunța piesele finaliste pe 1 octombrie 2016, urmând ca peremiile să fie anunțate în cadrul Galei a cărei dată va fi anunțată din timp.
Concursul Național de Dramaturgie „Valentin Nicolau” este o competiție inițiată de Revista Yorick în anul 2013, menită să sprijine și să promoveze dramaturgia contemporană autohtonă, să faciliteze drumul ei către scenă și să dezvolte un cadru de dialog pentru creatorii de teatru.
Marele Premiu „Valentin Nicolau” a fost câștigat în 2015 de dramaturgul Radu Popescu, pentru piesa „Cadranul Plus Plus”, care a fost tipărită în volum, la Editura Nemira.