Ambasada Franței și Institutul Francez din România lansează un apel la proiecte ce vizează valorificarea voluntariatului și implicarea tinerilor la nivel național și european, în marja celei de-a treia ediții a Forumului Tinerilor, care s-a încheiat în data de 6 februarie.
Un sprijin financiar, în valoare maximă de 2.500 de euro, pentru fiecare proiect în parte, va fi acordat inițiativelor propuse de către ONG-urile care activează în beneficiul tinerilor și care au ca grup țintă persoanele între 15 și 30 de ani.
Proiectele eligibile trebuie să se înscrie în următoarele categorii: educație despre democrație și implicare civică; acțiuni anti-discriminare, care promovează toleranța și egalitatea de gen; educație despre informație (lupta împotriva fake news) și dezvoltarea gândirii critice; informare, comunicare și formare pe tematica europeană și politicile europene; dezvoltarea conștiinței ecologice (biodiversitate, lupta împotriva schimbărilor climatice). Proiectele pot fi trimise până pe data de 6 martie 2022 (inclusiv). Toate detaliille privind apelul la proiecte sunt disponibile accesând pagina dedicată : https://bit.ly/ProiecteONGuri
Lansarea acestui apel la proiecte vine în contextul în care rolul ONG-urilor este esențial pentru a facilita integrarea și participarea tinerilor la viața într-o societate democratică, implicată în deciziile politice și solidară în momente dificile. Din primăvara anului 2020, noi forme de angajament și solidaritate sunt vizibile în rândul tinerilor, în special prin utilizarea instrumentelor digitale și pentru a face față consecințelor economice și sociale ale crizei actuale.
Forumul Tinerilor: Europa unei noi generații, organizat în perioada 4-6 februarie 2022, în format online de către Ambasada Franței și Institutul Francez din România, a servit drept platformă de discuții pentru ONG-uri reprezentative ale tinerilor din România și din Franța. Ediția de anul acesta a forumului s-a înscris în cadrul Anului European al Tineretului 2022 și al Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene. Criza climatică, participarea tinerilor la elaborarea politicilor publice și la dezbaterile din cadrul Conferinței privind viitorul Uniunii Europene au constituit nucleul acestor zile de discuții și schimburi de idei și bune practici.