Raportul privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2008, elaborat de Comisia Europeană, prezintă o imagine de ansamblu asupra principalelor evoluţii ale politicii în domeniul concurenţei şi asupra celor mai importante măsuri de punere în aplicare, întreprinse la nivelul UE. Raportul prezintă modul în care instrumentele aferente politicii în domeniul concurenţei au fost folosite pentru a face faţă crizei economice şi financiare şi evidenţiază beneficiile pe care politica în domeniul concurenţei le-a adus consumatorilor. Aceste activităţi nu au distras atenţia de la celelalte măsuri de punere în aplicare a politicii în domeniul concurenţei: procedurile împotriva comportamentelor anticoncurenţiale, controlul concentrărilor economice şi examinarea ajutoarelor de stat au continuat ca înainte.
Dna Neelie Kroes, comisarul pentru concurenţă, a declarat: „2008 a fost un an neobişnuit şi dificil, în care Europa s-a confruntat cu dificultăţi economice fără precedent. Sunt convinsă că acţiunile Comisiei în domeniul concurenţei au reprezentat un factor determinant în menţinerea pieţei unice şi a beneficiilor aduse de concurenţă, asigurând, în acelaşi timp, stabilitatea sistemului financiar. Cooperarea strânsă dintre partenerii la nivel european şi naţional ne-a permis să luăm măsuri eficiente şi oportune pentru depăşirea crizei. Cu toate acestea, celelalte măsuri de punere în aplicare a politicii de concurenţă nu au fost deloc încetinite: normele în materie de concurenţă sunt cu atât mai importante pentru economie în perioada crizei, iar bilanţul Comisiei în acest domeniu rămâne extrem de solid.”
Reformarea politicii în vederea unor decizii mai rapide şi mai bune
2008 a fost un an foarte fructuos pentru politica în domeniul concurenţei, atât în ceea ce priveşte măsurile împotriva practicilor restrictive şi ajutoarele de stat, cât şi în privinţa controlului concentrărilor.
În domeniul ajutoarelor de stat, Comisia s-a îndreptat spre o analiză axată mai mult pe efectele economice ale măsurilor de sprijin notificate de statele membre, prin adoptarea unui regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare şi prin introducerea unui test comparativ.
Comisia a adoptat, de asemenea, o Carte albă privind acţiunile în despăgubire pentru cazurile de încălcare a normelor comunitare antitrust. Cartea albă reprezintă un pas înainte pentru depăşirea obstacolelor cu care se confruntă deocamdată victimele problemelor de concurenţă în ceea ce priveşte obţinerea de despăgubiri eficace.
Continuând lupta împotriva cartelurilor, Comisia a introdus un mecanism de soluţionare a cazurilor de carteluri cu acordul părţilor implicate, printr-o procedură simplificată care permite accelerarea tratării cazurilor şi eliberarea resurselor pentru celelalte cazuri în curs şi pentru deschiderea unor noi investigaţii.
Concentrarea pe beneficiile aduse consumatorilor de politica în domeniul concurenţei
Pentru prima dată, Raportul anual pe 2008 cuprinde un capitol special care tratează un subiect considerat deosebit de important pentru politica în domeniul concurenţei. Subiectul ales este „Carteluri şi consumatori”. În 2008, Comisia a impus amenzi asupra a 34 de întreprinderi, în şapte decizii privind cartelurile. În cazuri precum cartelul de pe piaţa bananelor, consumatorii au suferit direct din cauza preţurilor ridicate, până când Comisia a dezmembrat cartelul care fixa preţurile (a se vedea IP/08/1509). Potrivit estimărilor realizate de serviciile Comisiei, daunele provocate economiei de cartelurile cărora Comisia le-a impus amenzi în perioada 2005 – 2007 se ridică la cel puţin 7,6 miliarde €.
Controlul întreprinderilor care abuzează de poziţia dominantă
În domeniul abuzurilor de poziţie dominantă, în 2008, Comisia a adoptat decizii importante în sectorul energiei şi al tehnologiei informaţiei. În continuarea investigaţiei Comisiei privind concurenţa în sectorul energiei şi în urma unor investigaţii susţinute efectuate de Comisie, societatea germană E.ON, activă în domeniul energiei, s-a oferit să concesioneze părţi semnificative din activităţile sale pentru a răspunde preocupărilor exprimate în cursul investigaţiei (a se vedea IP/08/1774). Acest lucru va permite intrarea pe piaţa energiei electrice din Germania a unor noi societăţi concurente, precum şi diversificarea ofertei pentru consumatorii germani. Separarea gestionării infrastructurilor de transport al energiei va îmbunătăţi, de asemenea, funcţionarea pieţei europene a energiei electrice, asigurând accesul egal al tuturor actorilor. Tot în 2008, Comisia a impus societăţii Microsoft o a două plată de daune cominatorii, în valoare de 899 milioane €, pentru nerespectarea deciziei Comisiei, din 2004, prin care i se solicita acestei societăţi să pună în comun cu firmele concurente informaţii esenţiale privind interoperabilitatea, în condiţii rezonabile (a se vedea IP/08/318 şi MEMO/08/125).
Asigurarea de rezultate concrete pentru cetăţeni
Experienţa din 2008 arată că politica în domeniul concurenţei nu este nici statică, nici rigidă, ci în măsură să ţină seama de realităţile economice în schimbare, asigurând, în acelaşi timp, condiţii de concurenţă egală în cadrul pieţei unice. Această combinaţie de principii ferme şi de proceduri flexibile a conferit politicii în domeniul concurenţei statutul de factor constructiv şi stabilizator în sistemul financiar al UE şi în economia generală. În special, de la declanşarea crizei, în octombrie 2008 şi până la sfârşitul anului, Comisia a adoptat aproximativ 40 de decizii privind sprijinul acordat băncilor şi economiei reale şi a publicat trei documente de orientare în ceea ce priveşte modul în care statele membre ar putea folosi normele privind ajutoarele de stat în vederea sprijinirii sectorului financiar şi a economiei, pe timp de criză.
Pagini Utile
* Raportul anual privind politica în domeniul concurenţei pe anul 2008
Raportul poate fi descărcat de aici.
{mosloadposition user10}