Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2017: Alfa Romeo Giulietta SS Prototipo a fost desemnată “Best of Show” şi a primit Trofeo BMW Group

concorso-deleganza2017

Unicatul special din 1957 a impresionat, în egală măsură, juriul şi spectatorii ● Premiul publicului, Coppa d’Oro Villa d’Este, pentru automobilul recordurilor Lurani Nibbio, construit în 1935 ● Puch 250 Indien-Reise a fost câştigătoarea “Best of Show” la a şaptea ediţie Concorso di Motociclette ● Cel mai exclusivist şi mai renumit concurs de frumuseţe din lume captivează mii de vizitatori, prin comori rare strălucitoare şi episoade fascinante din istoria mobilităţii, reunite sub moto-ul “Around the World in 80 Days – Voyage through an Era of Records” ●

Bucureşti/München/Cernobbio. Un triplu succes reuşit de un automobil unic. Alfa Romeo Giulietta SS Prototipo a fost recompensat cu “Best of Show” în cadrul Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2017 ce a avut loc la Cernobbio (nordul Italiei). Juriul a acordat cel mai important premiu al competiţiei – Trofeo BMW Group – unui unicat special din anul 1957. Pe lângă faptul că a fost câştigător al categoriei sale -“Supergioiello – Little Toys for Big Boys” -, coupé-ul cu un design rafinat a fost favoritul principal în rândul spectatorilor şi a câştigat Trofeo BMW Group Italia. În cadrul celei de-a şaptea ediţii Concorso di Motociclette, juriul a acordat premiul “Best of Show” unei motociclete touring de anduranţă ce a fost produsă în Austria. Puch 250 Indien-Reise a fost fabricată în 1933, iar modelul a impresionat specialiştii prin condiţia autentică şi istoria fascinantă.

concorso-deleganza2017
Concorso d’Eleganza Villa d’Este este considerat cel mai exclusivist şi tradiţional concurs de frumuseţe din lume pentru automobilele şi motocicletele istorice. Şi în acest an, concursul, organizat în comun de BMW Group şi Grand Hotel Villa d’Este, şi-a reconfirmat reputaţia. Selecţia de vehicule, ambianţa de pe ţărmul Lacului Como şi publicul bun cunoscător şi pasionat au generat o atmosferă absolut unică. De asemenea, Concorso d’Eleganza Villa d’Este este un eveniment unic de acest gen, care prezintă concepte şi prototipuri moderne alături de comorile istorice rare. În acest an, designerilor de automobile li s-au alăturat în premieră producătorii de motociclete, care au avut posibilitatea de a-şi prezenta studiile pe două roţi. Datorită acestei sinteze unice, Concorso d’Eleganza Villa d’Este creează o punte interesantă între trecutul şi viitorul mobilităţii.

Decor măreţ pentru o călătorie prin istoria mobilității

Încă o dată, ambianţa magnifică a Grand Hotel Villa d’Este şi parcul de la Villa Erba au constituit decorul pentru concursul de frumuseţi rare. Vizitatorii au fost intrigaţi de eleganţa vehiculelor expuse şi de poveştile neobişnuite şi iluminate din istoria automobilelor şi a motocicletelor. Mii de vizitatori au pornit într-o călătorie sublimă şi fascinantă în timp, prin istoria mobilităţii, beneficiind de soare strălucitor şi temperaturi de vară.

Moto-ul din acest an al Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2017 este “Around the World in 80 Days – Voyage through an Era of Records” (În jurul lumii în 80 de zile – Călătorie printr-o eră a recordurilor). Provine din romanul lui Jules Verne şi face referire la perioada de la finalul secolului XIX. Acela a fost momentul în care progresul tehnologic rapid a permis lărgirea continuă a oportunităţilor de mobilitate şi parcurgerea unor distanţe mari. Participanţii au provenit din diferite părţi ale mapamondului, cu vehicule din 16 ţări. La vremea lor, un număr mare de vehicule clasice a creat senzaţie prin succesele din motorsport, recordurile de viteză sau inovaţiile tehnice.

Membrii celor două jurii au fost experţi renumiţi în istoria vehiculelor şi entuziaști binecunoscuţi. Ei au acordat premii câştigătorilor categoriilor individuale şi ai numeroaselor premii speciale, cu toţii selectaţi dintre cele 51 de automobile şi 40 de motociclete prezentate la Concorso d’Eleganza Villa d’Este 2017. “Aici, în faţa noastră, putem vedea opt câştigători de categorii, fiecare având calităţile pentru a obţine victoria cea mare”, a declarat Ulrich Knieps, director al BMW Group Classic şi preşedintele Concorso d’Eleganza Villa d’Este, la decernarea “Best of Show” pentru automobilele de epocă. “Alegerea juriului – Alfa Romeo Giulietta SS Prototipo – a însemnat decernarea premiului unui reprezentant foarte fascinant şi absolut unic al istoriei automobilului. Această decizie este în întregime în spiritul Concorso d’Eleganza Villa d’Este.”

“Best of Show” pentru ediţia 2017: sinteza între realitate şi ficţiune

Maşina învingătoare, Alfa Romeo Giulietta SS Prototipo, a fost concepută de Franco Scaglione (1916-1993) în 1957. Designer-şef în perioada marelui carosier italian Bertone a dezvoltat coupé-ul pe baza a trei studii aerodinamice provenite din colaborarea cu Bertone şi Alfa Romeo, în perioada 1953-1955, sub conducerea lui. Până în prezent, acestea sunt cunoscute drept B.A.T. Mobiles – acronimul provine de la Alfa Romeo Berlinetta Aerodinamica Tecnica. Prototipul are o caroserie din aliaj, în egală măsură aerodinamică şi elegantă. Sub capotă s-a aflat un motor cu patru cilindri, capabil să dezvolte 100 CP, iar prototipul a fost predecesorul modelului de serie Alfa Romeo Giulietta Sprint Speciale, prezentat în 1959. Prin urmare, poate fi considerat o sinteză între realitate şi ficţiune.

Unicatul special victorios este deţinută de Corrado Lopresto. El a înscris automobilul la concursul de frumuseţe de pe malul Lacului Como în numele Giovannei Scaglione, fiica faimosului designer, şi a acceptat premiul special prestigios din mâinile preşedintelui juriului, Lorenzo Ramaciotti. “Suntem bucuroşi că am primit acest premiu şi ne-am bucurat de două ori pentru că este prima dată când automobilul este premiat de un juriu”, a declarat Lopresto. “Sunt convins că juriul a a adus în primul rând un omagiu designului, deoarece în acel moment era foarte futurist. Franco Scaglione a fost un geniu, iar industria auto îi datorează mult.”

Victoria în clasamentul general pentru prototipul Alfa Romeo Giulietta SS înseamnă că un automobil din producţia italiană a câştigat pentru a patra oară consecutiv cel mai important premiu de la evenimentul dedicat maşinilor de epocă ce are loc pe malul Lacului Como. Performanţa modelului Alfa a fost completată de câştigarea Trofeo BMW Group Italia. Acest premiu a fost acordat pe baza preferinţelor publicului. Cea mai mare parte dintre cei prezenţi în parcul de la Villa Erba a votat în favoarea acestui unicat special din Bella Italia.

Coppa d’Oro Villa d’Este: un automobil istoric de recorduri a fost preferatul publicului

Cel mai prestigios premiu tradiţional – Coppa d’Oro Villa d’Este – este şi el acordat pe baza preferinţelor publicului. Acest premiu special a fost acordat sâmbătă automobilului de recorduri al lui Lurani Nibbio, construit în 1935. Vizitatorii parcului Villa d’Este au fost entuziasmaţi de starea perfectă a decapotabilei compacte, cu un singur loc, şi de fascinanta istorie a familiei sale. Este creaţia jurnalistului, publicistului, designerului de automobile şi pilotului italian Giovanni Lurani Cernuschi, al optulea conte de Calvenzano (1905-1995). El însuşi a proiectat şi a construit maşina, continuând să doboare numeroase recorduri de viteză cu acest automobil.

Automobilul a fost propulsat de un motor de motocicletă, cu doua cilindri, de 500 cmc de la Moto Guzzi, care a dezvoltat 46 CP, iar Lurani Nibbio, avândul la volan pe designerul său, a doborât patru recorduri mondiale de viteză. Alte opt recorduri au urmat după optimizarea caroseriei în 1939. Mai târziu, un motor de 250 cmc a fost montat pe Lurani Nibbio, iar maşina a stabilit alte şase recorduri de viteză până în 1947. Nepotul constructorului, Federico Göttsche Bebert, a îsncris Lurani Nibbio la ediţia 2017 a Concorso d’Eleganza Villa d’Este. Automobilul a fost în posesia familiei până în prezent. El a readus la viaţă maşina bunicului şi a fost foarte mândru să ridice Coppa d’Oro Villa d’Este. “Este un sentiment incredibil să pot sărbători succesele bunicului meu pe o scenă ca aceasta după ce au trecut atât de mulţi ani”, a declarat el.

Concorso di Motociclette: globetrotterul conservat autentic a primit “Best of Show”

Din 2011, Concorso d’Eleganza Villa d’Este a devenit un loc de întâlnire pentru fanii motocicletelor de epocă. Încă o dată, cu ocazia celei de-a şaptea ediţii Concorso di Motociclette, vizitatorii s-au bucurat de atmosfera paradei vehiculelor din competiţie pe străzile din Cernobbio. Juriul a acordat cel mai prestigios premiu cel mai prestigios unui veritabil globetrotter, care a fost favoritul platoului de concurs. Puch 250 Indien-Reise, fabricat în 1933, a fost recompensat cu “Best of Show”, iar Trofeo BMW Group a fost decernat proprietarului italian, Peter Reisch. Locuieşte în Bolzano şi este fiul jurnalistului, scriitorului şi omului de ştiinţă Max Reisch – una dintre cele mai faimoase călătorii transcontinentale pe distanţe lungi ale acestuia din urmă a fost pe motocicleta Puch. În anul în care a fost produsă motocicleta, Max Reisch – cunoscut ca “pionier al călătoriei pe distanțe lungi” – şi-a unit forţele cu Herbert Tichy, coleg de cercetare şi pasager pasionat din Viena, pentru a începe o expediţie epică. Cei doi au călătorit peste 13.000 de kilometri în Balcani, prin Turcia, Siria, Irak, Persia şi Balochistan până la Mumbai, în India.

Această călătorie legendară pe distanțe lungi a dat numele motocicletei, iar modelul a fost din nou în lumina reflectoarelor la apariţia pe Lacul Como. Puch 250 Indien-Reise continuă să fascineze şi în prezent, complet echipată cu desagi autentice, unelte şi piese de schimb. Iniţial, motocicleta a fost fabricată la Graz (Austria) şi pare să fi terminat o călătorie prin timp, dar în acelaşi timp să fie gata pentru o nouă aventură.

BMW Group prezintă concepte spectaculoase

La lansarea ediţiei 2017 a Concorso d’Eleganza Villa d’Este, pe malul Lacului Como, BMW Group a prezentat două concepte spectaculoase. Acestea au oferit perspective fascinante privind viitorul mobilităţii individuale. BMW Concept Seria 8 este precursorul unui coupé sportiv de lux, care anul viitor va fi prezent pe piaţă. BMW Group utilizează acest coupé pentru a oferi viziunea unui automobil sport care combină performanţele dinamice fără compromis cu luxul modern. Studiul continuă tradiţia de succes a coupé-urilor mari de la BMW şi interpretează atributele de design clasice într-un limbaj nou al formelor. Acest lucru este exprimat în contururile clare şi precise şi coregrafia puternică a suprafeţelor.

BMW Motorrad Concept Link este prezentat ca o viziune pentru mobilitatea urbană electrică. Studiul este un mijloc de transport şi o platformă de comunicare, alimentat de un motor electric şi inspirat stilistic din BMW Motorrad Vision NEXT 100. Designul BMW Motorrad Concept Link depăşeşte limitele convenţiilor existente. Chiar de la început, conceptul s-a bazat pe atributele tehnice ale motorului electric şi oferă premisele ideale pentru manevrare agilă în traficul urban și funcţionalitate contemporană. Prin concept de control inovator sunt create noi oportunităţi pentru conectivitate digitală între vehicul, pilot şi mediul înconjurător.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.