Organizația Umanitară CONCORDIA a organizat ieri, 28 septembrie, principalul eveniment de strângere de fonduri al anului, Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“, la Teatrul ODEON din București. Evenimentul a ajuns deja la a treia ediție, iar toate fondurile obținute vor fi folosite pentru extinderea proiectelor organizației destinate celor peste 2.000 de copii, tineri și adulți proveniți din medii dezavantajate în fiecare an. CONCORDIA susține copiii să crească alături de familiile lor și le oferă șansa la educație pentru un viitor frumos și pentru o viață independentă.
„Este o onoare și o mândrie să fiu în continuare aproape de CONCORDIA, în primul rând datorită viziunii sale integrate şi incluzive, care ţine seama de toate aspectele vieţii copiilor şi tinerilor aflaţi în grija sa: de la protecţie, la sănătate, găzduire, formarea de prietenii, educaţie, formare profesională şi integrare în piaţa muncii. Pentru aceste motive, vă invit să sprijinim în continuare cu toţii proiectele CONCORDIA, acum și în viitor pentru că ei, copiii din CONCORDIA, au nevoie de dumneavoastră“, a spus Alteța Sa Regală Principesa Maria a României în deschiderea evenimentului.
Aseară, oaspeții de seamă Alteța Sa Regală Principesa Maria a României, Excelența Sa Domnul Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei la București, și 300 de invitați din România și Austria au fost spectatorii unui concert excepțional susținut de violonistul Alexandru Tomescu la Vioara Stradivarius Elder – Voicu alături de violoncelistul Ștefan Cazacu, în care piese ale marilor compozitori precum Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven și Handel – Halvorsen au curs pe scena Teatrului Odeon.
Anul acesta, artista Paula Seling și violoncelistul Adrian Naidin au îmbrățișat inițiativa noastră și au transmis multă emoție prin interpretările lor. Surpriza serii a fost pregătită de Corul SUPERAR format dintr-un un grup de copii susținuți de CONCORDIA și copii din corul Centrului Social -Cultural Sfinții Martiri Brâncoveni Prahova. Gazda evenimentului a fost și de această dată jurnalista Irina Păcurariu.
„În România, 17% dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani nu sunt înscriși în sistemul educațional și nici nu au un loc de muncă. CONCORDIA lucrează cu și pentru acești tineri, lipsiți de orice altă șansă. Din păcate, nu au nici ocazia, nici resursele să reușească singuri, iar trecutul lor le-a anulat până și puterea de luptă.
Pentru noi, educația profesională este un obiectiv prioritar și asumat care produce atât valoare economică, cât mai ales impact social pentru tinerii în nevoie, dar și pentru generația din care ei fac parte. Plecând de la această viziune, CONCORDIA a deschis Școala de Meserii în 2010 și de atunci și până în prezent am avut peste 600 de absolvenți cu o rată de angajabilitate de 90% și o rată de retenție de 75%“, a spus Diana Certan, Reprezentant al Conducerii executive CONCORDIA România.
Evenimentul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.
Parteneri: Ambasada Austriei la București, Teatrul Odeon București, TVR, Radio Gold FM.
Sponsori GOLD: Angelli Spumante & Aperitive S.R.L., The Grand, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., Tymbark.
Sponsori BRONZE: All in TRUST Attitude, Abau Tehnik, Blue Film Production, Cosmin Sbarcea – Fotografie de eveniment, MiniPRIX, Daniel Gritu Photography, Rödl & Partner, Strabag, UNIQA Asigurari.