Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Concerte live, spectacole de acrobații și ateliere creative pe Calea Victoriei, în weekendul 27-28 iulie, la „Străzi deschise, București – Promenadă Urbană”

Strazi deschise ARCUB @ Alex Nechez

În weekendul 27-28 iulie, programul artistic „Străzi deschise, București – Promenadă Urbană” propune bucureștenilor și turiștilor concerte live, spectacole de acrobații, activități creative și concursuri menite să aducă un plus de energie și efervescență pe Calea Victoriei. Totodată, iubitorii de artă pot vizita expozițiile tematice organizate la Casa Filipescu-Cesianu și la Școala de Artă București, prilej de a lua pulsul scenei artistice locale și de a descoperi noi talente.

Pe durata restricțiilor instituite, în weekendul 27-28 iulie, între orele 10:00 și 22:00, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecția cu Bulevardul Dacia, Strada Știrbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor. Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

Strazi deschise ARCUB @ Alex Nechez
Strazi deschise ARCUB @ Alex Nechez

Conceput ca un program dedicat activităților de deconectare de la cotidian și de petrecere a timpului liber, „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, cel mai popular eveniment outdoor organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București – în calitate de operatori zonali, transformă arterele aglomerate ale Capitalei în spații pietonale temporare, menite să invite publicul la bună dispoziție. Proiectul este susținut de Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal, și de PPC, în calitate de partener.

Ca alternative de petrecere a timpului liber, iubitorii de artă au, de asemenea, ocazia să evadeze în imaginația debordantă a celebrului Salvador Dalí, în cadrul expoziției „Universul lui Salvador Dalí”, de la ARCUB – Hanul Gabroveni, deschisă zilnic, între orele 10:00 – 20:00, dar și să admire piese vestimentare din secolele XIX-XX, cu prilejul expoziției „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic”, găzduită de Casa Eliad. Expoziția „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic” este deschisă publicului de marți până duminică, între orele 12:00 – 18:30 (luni închis).

Program artistic „Străzi deschise” pe Calea Victoriei // Weekend #16: 27-28 iulie 2024

În ambele zile de weekend, începând cu ora 17:00, trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție) – va electriza atmosfera pe Calea Victoriei cu recitaluri dinamice susținute în zona Hotelului Novotel.

Programul artistic „Străzi deschise” continuă sâmbătă, 27 iulie, la ora 19:30, cu demonstrațiile spectaculoase de grație și îndemânare oferite de artiștii Circului Metropolitan București în zona Muzeului Național de Istorie a României.
Pe parcursul celor două zile de weekend, Raiffeisen Bank România, partener principal al proiectului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” #4, îi va surprinde pe trecători cu premii inedite în cadrul concursurilor organizate în zona Teatrului Odeon, începând cu ora 17:00.

Duminică, 28 iulie, de la ora 11:00, Muzeul Național al Literaturii Române (Calea Victoriei nr. 110) va fi gazda atelierului educativ „Scriitorii și școala de altădată”, coordonat de Oana Oroș, unde copiii pot afla, prin manuscrise, fotografii și alte documente inedite din arhivele instituției, perspectiva asupra școlii a unor personalități precum Mihai Eminescu, Ion Barbu, Ion Pillat, Hortensia Papadat-Bengescu și cum au trăit aceștia primele experiențe de cunoaștere.

Atât sâmbătă, cât și duminică, în zona Magazinului Max Mara, în intervalul 17:00 – 21:00, artistul Vasile Catrina va aduce un plus de creativitate pe Calea Victoriei cu demonstrații de virtuozitate transpuse în portrete.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București este deschisă în ambele zile de weekend și propune publicului o călătorie în Bucureștii de odinioară, prin expozițiile „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” și „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani”, ce pot fi vizitate în intervalul 10:00 – 17:30.

Școala de Artă București îi așteaptă pe bucureșteni în weekendul 27-28 iulie, la sediul din sectorul 4 (Strada Cuza Vodă nr. 100), cu expoziții de pictură, artă decorativă, design vestimentar, iconografie și grafică, deschise publicului în intervalul 15:00 – 20:30.

PROGRAM ARTISTIC
„STRĂZI DESCHISE, BUCUREȘTI – PROMENADĂ URBANĂ” 2024
WEEKEND #16 | 27-28 IULIE 2024

SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu
10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel
17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

Calea Victoriei – zona Teatrului Odeon
17:00: Concursuri cu premii-surpriză (Raiffeisen Bank România)

Calea Victoriei – zona magazin Max Mara
17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina

Calea Victoriei – zona Muzeul Național de Istorie a României
19:30 – 20:00: Minishow de acrobație (Circul Metropolitan București)

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100 – Școala de Artă București
15:00 – 20:30: Expoziție de pictură, secția Pictură (adulți) – experți Iuliana Lucan, Cristina Dragomir
15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Grafică – experți Antonia Corgoja, Radu Răzvan
15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secțiile Artă decorativă și Iconografie – experți Elena Borundel, Cristina Istrate
15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Design vestimentar – expert Maria Constantinescu

DUMINICĂ, 28 IULIE 2024

Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu
10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente

Calea Victoriei nr. 110
11:00: „Scriitorii și școala de altădată” – atelier educativ pentru copii; coordonator: Oana Oroș (Muzeul Național al Literaturii Române)

Calea Victoriei – zona Hotel Novotel
17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

Calea Victoriei – zona Teatrului Odeon
17:00: Concursuri cu premii-surpriză (Raiffeisen Bank România)

Calea Victoriei – zona magazin Max Mara
17:00 – 21:00: Caricaturi – Vasile Catrina

Sectorul 4 – Strada Cuza Vodă nr. 100 – Școala de Artă București
15:00 – 20:30: Expoziție de pictură, secția Pictură (adulți) – experți Iuliana Lucan, Cristina Dragomir
15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Grafică – experți Antonia Corgoja, Radu Răzvan
15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secțiile Artă decorativă și Iconografie – experți Elena Borundel, Cristina Istrate
15:00 – 20:30: Expoziție cursanți, secția Design vestimentar – expert Maria Constantinescu

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.