Sambata, 19 iulie, de la ora 19.30
Bryan Adams, Celine Dion, Nelly Furtado… Trei nume cu care ţara frunzei de arţar, Canada, se mândreşte… Şi are şi de ce să se mândrească, mai ale în cazul lui Nelly, care este la ora actuală una dintre cele mai bine cotate şi mai bine vândute artiste din întreaga lume.
Statutul de vedetă incontestabilă a muzicii pop cu influenţe electronice şi rhythm&blues i-a fost reconfirmat de turneul ce poartă numele celui de-al treilea ei album, Loose, ale cărui bilete s-au vândut cu luni înainte de concertele propriu-zise. Combinaţie de Janet Jackson, M.I.A., Gwen Stefani şi Gnarls Barkley – atât în ceea ce priveşte sound-ul adictiv cât şi show-ul incendiar, Loose combină rap-ul feminin cu sintetizatoarele producătorului muzical Timbaland.
De la Promiscuous, jucăuşul single-imn, trecând prin Maneater, subversivă poveste despre un triunghi amoros pusă pe note de new-wave şi până la Say It Right, ce dă peste cap definirea întregului drept un album dance şi (re)subliniază faptul că Furtado e în primul rând o voce şi o show-woman de luat în seamă şi de-abia mai apoi un produs media, concertul Loose oferă o explozie de lumini, culoare şi ritmuri ameţitoare, gata să vă facă să ţopăiţi în mijlocul camerei sau, dacă nu, cel puţin să vă bâţâiţi în fotolii.
Poftiţi la dans!
{mosloadposition user10}