Motto-ul unei vacanţe nu mai înseamnă doar concediu şi timp liber destinat odihnei, ci şi vizitarea unei destinaţii cel puţin exotice, o excursie denumită în mod obişnuit „de vis”. Alegerea unei destinaţii exotice pentru un concediu, a devenit deja un trend care se respectă întocmai şi care este tot mai ades adoptat şi de turiştii români.
„Exigenţele crescute, cultivate recent şi în concepţiile turistului român, pentru o vacanţă dincolo de graniţele ţării, au determinat alegerea ca destinaţii de vacanţă a unor ţări precum Grecia, Tunisia, Egipt sau Turcia” a comunicat Csaba Garamszegi, managerul companiei Best Reisen România.
„Aceste destinaţii au devenit populare şi datorită capacităţii de a rupe legăturile cu stresul cotidian, dar mai ales pentru că îndeplinesc condiţiile care pot genera o vacanţă de vis. În Tunisia, de exemplu, care este printre cele mai populare destinaţii, mai ales pentru un concediu exotic, se întâlnesc în luna august în jur de 30-32 garde Celsius, iar seara temperaturile sunt în jur de 24 grade C, apa mării fiind şi ea de 23-24 grade C. Aceste condiţii sunt mai mult decât perfecte pentru o relaxare completă şi îi determină pe călătorii în această destinaţie chiar să revină, nu doar să testeze o vacanţă în Tunisia. Pe locul doi între cele mai solicitate destinaţii turistice se regăsesc Egiptul şi Turcia, unde temperaturile de 35-37 grade Celsius şi apa mării între 25 şi 27 grade C, reprezintă condiţii mai mult decât suficiente pentru o vacanţă excepţională. În plus pentru toate aceste destinaţii Best Reisen pune la dispoziţia doritorilor hoteluri de 5*, 4* sau 3* cu oferte speciale. Aceste oferte pot fi consultate şi pe site-ul Best Reisen www.bestreisen.ro” a adăugat Csaba Garamszegi.
„Un concediu în străinătate, mai ales în una dintre destinaţiile: Tunisia, Grecia, Turcia sau Egipt, nu mai întruchipează ideea unui bun de lux pentru români ci reprezintă deja un fapt obişnuit. Acest lucru este dovedit de numărul mare de turişti care au ales să îşi petreacă o vacanţă în străinătate, mai ales în anul curent. Astfel faţă de prima jumătate a anului 2007, numărul de turişti care au ales o vacanţă în una dintre destinaţiile enumerate a crescut în prima jumătate a anului 2008, remarcându-se un procent de 10% mai ales pentru Tunisia şi Egipt. Deveniţi aşadar adepţi ai concediilor în străinătate turiştii români preferă să aleagă în timpul iernii hotelurile de 5* şi 4*, întrucât ofertele sunt foarte avantajoase,dar în schimb în perioada estivală cele mai căutate hoteluri sunt cele de 4*.” a concluzionat managerul Best Reisen România.
{mosloadposition user10}