Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comunicatul comun de presa al CE si al FMI referitor la Initiativa de

Coordonare a Bancilor pentru Romania     

Ca urmare a unui acord din luna martie şi mai a acestui an, băncile mamă a nouă dintre cele mai mari bănci cu capital străin din România au semnat toate scrisori angajând expunerea generală a grupurilor lor faţă de Româniaşi majorarea capitalului subsidiarei bancare pentru a menţine o rată de adecvare a capitalului minim de 10% pe perioada Programului Economic al României.

Săptămâna trecută, au fost efectuate progrese suplimentare cu privire la implementarea Iniţiativei de Coordonare Bancară pentru România. Băncile mamă a nouă dintre cele mai mari bănci cu capital străin din România (Erste Bank Group, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Société Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank, and UniCreditGroup), cu o cotă de piaţă în jur de 70%, au finalizat şi au semnat scrisorile de angajament bilateral pe baza unui model convenit în mai la Bruxelles (vezi IP/09/821) pentru a atinge obiectivele convenite pe 26 martie la Viena.[1]Scrisorile confirmă două angajamente cheie ale băncilor mamă pentru susţinerea economiei româneşti: de a menţine expunerea totală a grupurilor lor faţă de România şi de a majoracapitalul subsidiarelor pentru a menţine o rată de adecvare a capitalului minim de 10% pe întreaga perioadă a programului.

În contextul primei evaluări a Programului Economic al României sprijinit de instituţiile financiare internaţionale şi de Uniunea Europeană, o echipă comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene (CE), a evaluat situaţia acestor angajamente. Expunerea a fost în mare măsură menţinută, cu unele fluctuaţii temporare induse de tranzacţii specifice importante în jurul perioadei de raportare. Angajamentul financiar al băncilor cu capital străin faţă de România a fost mai departe consolidat şi extins prin "creditul club" acordat de un grup de bănci Guvernului României în iulie.

La data de 6 august, oficiali ai Băncii Naţionale a României, FMI şi CE s-au întâlnit la Bucureşti cu reprezentanţii locali ai celor nouă bănci pentru a realiza un bilanţ al experienţei acumulate până în prezent şi pentru a discuta următoarele etape ale acestei iniţiative de importanţă majoră, care asigură stabilitatea unei părţi cheie a fondurilor bancare la dispoziţia României şi furnizează astfel o garanţie puternică pentru continua situaţie financiară bună a sistemului său bancar.

Succesul programului de reformă macroeconomică a României şi sustenabilitatea balanţei sale de plăţi depind în mod semnificativ de implicarea continuă activă în România a băncilor cu capital străin. Programul de reformă contribuie la stabilitatea macroeconomică, inclusiv la mentinerea stabilităţii preţurilor şi implicit la reducerea primei de risk. Concurenţa va asigura apoi o reducere a ratelor dobânzii la creditele bancare.

[1]Vezi: //www.imf.org/external/np/cm/2009/032609.htm
   
Informaţii referitoare la sprijinul financiar acordat României de către Uniunea Europeană

În iulie, Comisia a plătit României 1,5 miliarde de euro, ca primă tranşă a împrumutului de suţinere a balanţei de plăţi de 5 miliarde de euro convenit cu Uniunea Europeană în mai. O altă transă de 1 miliard de euro este prevăzută pentru ultimul trimestru al acestui an dacă condiţiile sunt îndeplinite. Restul de 2,5 miliarde ar fi de plătit în trei tranşe în 2010 şi în primul trimestru al anului 2011.

Bucuresti, 10.08.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.