Europarlamentarul Partidului Social Democrat, Cătălin Ivan, a participat, în perioada 13- 17 iulie 2009, la alegerea noilor structuri de conducere din Parlamentul European, la constituirea comisiilor de lucru şi la preluarea atribuţiilor în cadrul acestor comisii. Cătălin Ivan a fost desemnat membru în Comisia de control bugetar şi în Comisia de cultură şi educaţie, dar şi supleant în Comisia de bugete. Pentru o comunicare eficientă, vă prezentăm atribuţiile celor trei comisii în care activează europarlamentarul PSD Cătălin Ivan.
Comisia de control bugetar (CONT), în chestiuni privind:
1. controlul execuţiei bugetului Uniunii şi al Fondului European de Dezvoltare, precum şi deciziile de descărcare de gestiune care trebuie luate de Parlament, inclusiv procedura internă de descărcare de gestiune şi orice altă măsură de însoţire sau de executare a acestor decizii;
2. închiderea, prezentarea şi controlul conturilor şi bilanţurilor Uniunii, ale instituţiilor acesteia şi ale oricărui organism care beneficiază de finanţarea acesteia, inclusiv stabilirea creditelor care urmează a fi reportate şi fixarea soldurilor;
3. controlul activităţilor financiare ale Băncii Europene de Investiţii;
4. evaluarea raportului costuri-beneficii pentru diferitele finanţări comunitare de executare a politicilor Uniunii;
5. examinarea fraudelor şi neregulilor care aduc atingere execuţiei bugetului Uniunii, acţiunile care vizează prevenirea acestor acte şi declanşarea procedurii judiciare, precum şi protecţia intereselor financiare ale Uniunii în general;
6. relaţiile cu Curtea de Conturi, numirea membrilor şi analizarea rapoartelor acesteia;
7. regulamentul financiar pentru chestiunile privind executarea, gestiunea şi controlul bugetar.
Comisia de cultură şi educaţie (CULT),competentă în chestiuni privind:
1. aspectele culturale ale Uniunii Europene, în special:
a. îmbunătăţirea cunoaşterii şi difuzării culturii,
b. apărarea şi promovarea diversităţii culturale şi lingvistice,
c. conservarea şi protejarea patrimoniului cultural, schimburile culturale şi creaţia artistică;
2. politica educaţională a Uniunii Europene, inclusiv domeniul învăţământului superior în Europa şi promovarea sistemului de şcoli europene şi de formare pe tot parcursul vieţii;
3. politica în domeniul audiovizual şi aspectele culturale şi educative ale societăţii informaţionale;
4. politica în domeniul tineretului şi dezvoltarea unei politici în domeniul sportului şi al activităţilor recreative;
5. politica informaţională şi politica în domeniul mass-media;
6. cooperarea cu ţările terţe în domeniile culturii şi al educaţiei şi relaţiile cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale pertinente.
Comisia de bugete (BUDG), ă în chestiuni privind:
1. cadrul financiar multianual de venituri şi cheltuieli al Uniunii şi sistemul resurselor proprii ale Uniunii;
2. competenţele bugetare ale Parlamentului, adică bugetul Uniunii, precum şi negocierea şi aplicarea acordurilor interinstituţionale în acest domeniu;
3. estimarea bugetului Parlamentului, în conformitate cu procedura prevăzută de regulament;
4. bugetul organelor descentralizate;
5. activităţile financiare ale Băncii Europene de Investiţii;
6. includerea în buget a Fondului European de Dezvoltare, fără a aduce atingere competenţelor comisiei competente pentru Acordul de parteneriat ACP-UE;
7. implicaţiile financiare ale tuturor actelor comunitare şi compatibilitatea acestora cu cadrul financiar multianual, fără a aduce atingere competenţelor comisiilor pertinente;
8. monitorizarea şi evaluarea regulamentului de aplicare a bugetului pentru exerciţiul financiar, sub rezerva articolului 72 alineatul (1), a regulamentului privind transferurile de credite, procedurile privind organigramele, creditele de funcţionare şi avizele cu privire la proiecte imobiliare cu implicaţii financiare importante;
9. regulamentul financiar, cu excepţia chestiunilor privind executarea, gestiunea şi controlul bugetar.
{mosloadposition user10}