Compania Sensiblu a desemnat OgilvyOne ca partenerul sau de comunicare integrata incepand din luna septembrie. Decizia a fost luata in urma unei licitatii organizate de companie, parte dintr-un efort de accelerare a evolutiei brandului si de intarire a avantajului competitiv.
“Am optat pentru OgilvyOne deoarece a raspuns cerintelor noastre de re-orientare a comunicarii brand-ului Sensiblu printr-o abordare complexa, de tip 360 grade, avand la baza o strategie clara si coerenta. Conceptele creative propuse au reusit sa scoata in evidenta un brand puternic, cu misiune si valori solide, deloc dispus la compromisuri, care insa nu isi negljeaza latura emotionala. Mai mult, conceptele respective au beneficiat de declinari originale pe diverse suporturi media, unele dintre ele absolut inedite” a declarat Roxana Firmanciuc, Consumer Relationship Manager la Sensiblu.
OgilvyOne va gestiona contul Sensiblu, furnizand servicii de strategie si creatie, marketing direct si below the line pentru toate marcile din portofoliul grupului – Sensiblu, L’Occitane, Boots, Tony & Guy, Dermalin, Herbology.
“Suntem onorati de alegerea facuta de echipa Sensiblu. Acest brand este cel mai puternic in categoria retail-ului farmaceutic – este in fond compania care a inventat farmacia moderna in Romania – si cu siguranta unul din cele mai importante branduri romanesti in general. Prin efortul nostru comun, vrem sa facem ca forta personalitatii marcii Sensiblu si felul in care brandul se exprima sa fie la inaltimea importantei pe care aceasta companie o are in viata a milioane de romani.” a declarat Cristofor Iosub, Deputy Managing Director OgilvyOne.
La OgilvyOne, Sensiblu se alatura unui portofoliu prestigios de clienti, care include branduri de prima importanta cum sunt Carrefour, Germanos, Ozone Laboratories, SEAT etc.
{mosloadposition user10}