IQads, cel mai important produs media dedicat industriei de comunicare din România, a început din luna octombrie să comunice în social media prin intermediul a 2 conturi: IQads şi IQads News pe Facebook şi echivalentul lor pe Twitter – IQads şi IQads News.
Diversificarea conturilor IQads este urmarea dorinţei de a oferi informaţii relevante către segmentele de public ale comunităţii IQads – pasionaţii de publicitate şi profesioniştii din industria de comunicare.
Creativii şi pasionaţii de publicitate primesc update-uri prin intermediul contului IQads (//www.facebook.com/IQads), referitor la cele mai creative campanii româneşti şi internaţionale ale momentului, review-uri de evenimente de brand, despre proiecte legate de comunicare ce ies din convenţional, colecţii de ad-uri tematice sau despre competiţiile creative organizate de IQads prin intermediul platformei TheCreator.ro (www.TheCreator.ro).
Profesioniştii din marcom au acces la ştiri şi informaţii despre industrie, la analize, opinii, interviuri cu oamenii din domeniul comunicării, la joburile disponibile în industrie, prin update-urile publicate pe contul IQads News (//www.facebook.com/IQads.ro).
În acelaşi timp, conţinutul specific din zona de comunicare digitală al Digital.IQads este actualizat în continuare prin intermediul contului Digital.IQads (//www.facebook.com/Digital.IQads).