GECAD Technologies, dezvoltatorul soluțiilor profesionale de mesagerie electronică AXIGEN (//www.axigen.com), anunță astăzi lansarea versiunii comerciale 8.0 a platformei sale integrate de e-mail, calendar și colaborare. AXIGEN 8.0 oferă utilizatorilor beneficiile unei interfețe complete Ajax WebMail, precum și o mai bună conectivitate cu clientul de e-mail Outlook și administrare fără efort.
AXIGEN 8.0 permite utilizatorilor să organizeze și să partajeze calendare, liste de sarcini și note din interfața Ajax WebMail. Mai mult decât un instrument de productivitate extrem de eficient, clientul de e-mail Web al soluției AXIGEN este foarte flexibil, cu o interfață Ajax prietenoasă ce se apropie de cea a aplicațiilor de tip desktop și permite utilizatorilor să-și gestioneze cu ușurință inbox-urile de mari dimensiuni sau calendarul de afaceri, direct din browserul de Internet. Pentru a sprijini utilizatorii din toată lumea, versiunea 8.0 introduce, de asemenea, o serie de traduceri pentru AXIGEN Outlook Connector (ex.: germană, italiană, rusă, chineză) și reduce la minim efortul de administrare a platformei.
„Dorim să oferim companiilor de toate dimensiunile și furnizorilor de servicii soluția avansată de e-mail, calendar și colaborare de care au nevoie pentru a deveni mai competitivi, iar AXIGEN 8.0 confirmă misiunea noastră”, spune Gabriela Mechea, CEO GECAD Technologies/AXIGEN. „Această versiune este extrem de importantă deoarece dovedește maturizarea Axigen, acum pe deplin capabil să furnizeze ingredientele potrivite ce alcătuiesc o soluție de mesagerie completă”, adaugă Gabriela Mechea.
Una dintre primele platforme de mesagerie electronică din lume, potrivit The Radicati Group, AXIGEN se concentrează puternic pe îndeplinirea nevoilor de business ale companiilor de toate mărimile, fie direct, fie prin intermediul furnizorilor de servicii care operează după modelul Software as a Service (SaaS). Câștigător al premiului de excelență ServerWatch 2007 la categoria servere de comunicații, AXIGEN a devenit în ultimii ani soluția de mesagerie preferată pentru un număt tot mai mare de companii din întreaga lume, de la furnizori de servicii de Internet și de hosting, până la corporații de mari dimensiuni.
{mosloadposition user9}