Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Computaris derulează „Academia de programare” pentru 30 de programatori juniori şi studenţi la facultăţi cu profil tehnic

Bogdan Tudan, Chief Operating Officer Computaris România

Computaris, companie de dezvoltare şi consultanţă software, derulează „Academia de programare” pentru 30 de programatori juniori şi studenţi la facultăţi cu profil tehnic, selectaţi să îşi dezvolte aptitudinile pentru o carieră de succes în domeniul tehnologiei şi al telecomunicaţiilor.

Programul de internship are o durată de 2 luni şi se desfăşoară în perioada iulie-septembrie 2019 în cele 5 centre de dezvoltare ale Computaris din România, Polonia şi Moldova.

„Academia de programare face parte din strategia Computaris de a investi în dezvoltarea unei expertize tehnice de top atât în interiorul companiei, cât şi în rândul tinerilor programatori aflaţi la început de carieră. Prin programele de internship derulate în anii trecuţi, am reuşit să identificăm candidaţi cu un potenţial ridicat care au rămas în companie pe poziţii permanente, s-au integrat rapid în echipă şi au avut performanţe excelente”, a declarat Bogdan Tudan, Chief Operating Officer Computaris România şi iniţiatorul proiectului „Academia de programare”.

Bogdan Tudan, Chief Operating Officer Computaris România
Bogdan Tudan, Chief Operating Officer Computaris România

Cei 30 de participanţi au fost selectaţi din rândul studenţilor sau absolvenţilor de facultăţi cu profil automatică, calculatoare, electronică şi telecomunicaţii, matematică sau cibernetică din cadrul celor mai prestigioase Universităţi din Bucureşti, Galaţi, Varşovia, Bialystok şi Chişinău.

„Datorită numărului mare de candidaţi şi interesului crescut pentru programele noastre de internship, am decis să extindem proiectul într-o „Academie de programare” care se desfăşoară acum simultan în 5 sedii Computaris în 3 ţări. De asemenea, Academia face parte dintr-o serie mai largă de iniţiative şi proiecte Computaris dedicate studenţilor, incluzând workshop-uri, conferinţe şi colaborări cu facultăţile de profil tehnic din centrele universitare”, a adăugat Bogdan Tudan.

Participanţii la programul de internship au posibilitatea de a lucra full time alături de experţii Computaris şi sub coordonarea unui mentor, într-o serie de proiecte practice extrem de complexe. Sunt prevăzute prezentări introductive în domenii specifice telecom, sesiuni de training tehnic în diferite tehnologii (C/C++, Java, Ruby, DevOps, etc.), dar şi de metodologii de dezvoltare şi management de proiect.

Despre Computaris

Computaris, membră a R Systems Group, este o companie de dezvoltare şi consultanţă software, cu peste 25 de ani de experienţă în domeniul tehnologiei si al telecomunicaţiilor.

Fondată în 1992 în Marea Britanie, Computaris are în prezent 5 centre de dezvoltare software în România (Bucureşti, Galaţi), Polonia (Varşovia, Bialystok) şi Moldova (Chişinău) şi alte 5 birouri în Elveţia, SUA, Malaezia, Filipine, India.

Portofoliul de servicii al Computaris include: dezvoltare de soluţii software, DevOps&cloud computing, IoT, aplicaţii mobile şi web pentru companii din domenii precum telecom, media, financiar-bancar, sănătate etc.

Ca partener strategic de dezvoltare şi transformare digitală, Computaris a livrat cu succes peste 1000 de proiecte, susţinând creşterea şi inovaţia pentru mai mult de 100 de companii din întreaga lume. Printre clientii Computaris se numără companii de top din domeniul tehnologiei precum: Swisscom, Metaswitch, Tata Communications, T Mobile, DigitalRoute, PLDT etc.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.