Computaris anunţă deschiderea înscrierilor pentru ediţia 2020 a “Academiei de programare”, un proiect de internship dedicat studenţilor şi programatorilor juniori care doresc să îşi dezvolte o carieră solidă în industria de tehnologie şi telecomunicaţii.
“Academia de programare” Computaris reprezintă o tradiţie de succes cu peste 10 ani vechime în sediile companiei din Romania, Polonia şi Moldova. Anul acesta, Academia se va extinde semnificativ ca număr de participanţi, urmărind să selecteze şi să găzduiască simultan 50 de programatori juniori în 6 dintre centrele tehnice ale companiei.
“Preconizăm o noua ediţie de succes în care reunim tineri programatori cu specialişti Computaris cu experienţă vastă în domeniu. Am extins programul de internship la 50 de participanţi, aproape dublu faţă de numărul din 2019. Această extindere este aliniată cu strategia de creştere a companiei pentru 2020. Academia Computaris constituie o oportunitate importantă pentru cei ce doresc să îşi înceapă cariera în acest domeniu. Suntem bucuroşi să anunţăm începerea înscrierilor în toate locaţiile Academiei, în Bucureşti, Galaţi, Varşovia, Bialystok, Chişinău şi Noida”, a declarat Bogdan Tudan, Chief Operating Officer şi iniţiator al proiectului “Academia de programare”.
Programul de internship este plătit pe întreaga sa durată cuprinsă între 6 şi 8 săptămâni, în funcţie de tehnologia aleasă dintre cele 4 disponibile în cadrul Academiei: Java, C/C++, QA automation şi Mediation.
O altă premieră absolută a Academiei o reprezintă faptul că această ediţie se desfăşoară 100% online. Având în vedere contextul global actual, Computaris şi-a adaptat procesele interne pentru a permite desfăşurarea tuturor activităţilor de la distanţă: munca de acasă pentru toţi angajaţii, procese de recrutare, selecţie şi onboarding 100% online etc.
Bogdan Tudan explică: “Academia online a fost o opţiune firească. Dorim să le oferim studenţilor ocazia de a progresa în carieră şi de a-şi continua pregătirea chiar şi la distanţă, profitând de avantajele pe care le oferă tehnologia, creând echipe internaţionale şi construind o comunitate puternică a pasionaţilor de IT.”
Unul dintre principalele avantaje ale programului de internship îl reprezintă oportunitatea acordată candidaţilor de a începe o carieră pe termen lung în cadrul companiei. “Experienţa Academiilor trecute a fost una pozitivă, am identificat numeroşi candidaţi cu un potenţial ridicat, peste 60% dintre candidaţi au rămas în companie pe poziţii permanente, s-au integrat rapid în echipă şi au avut performanţe excelente”, a adăugat Bogdan Tudan.
Sub deviza “TeckXpand Your Horizon”, Academia este planificată să înceapă pe data de 1 august, respectiv 15 august (pentru Academia de C/C++), iar procesul de înscriere este deschis pe pagina de web a Academiei.