pentru cumparaturi inteligente si livrate rapid
Fie că ești în criză de timp, fie că vrei să eviți aglomerația, Bringo îți stă la dispoziție cu un serviciu unic în România: cumpărături inteligente și livrate rapid!
La o lună de la lansarea oficială a aplicației, comportamentul de consum al utilizatorilor relevă cifre interesante.
Bringo a fost considerat util în egală măsură de către bărbați și femei, cu o ușoară creștere pe segmentul feminin de public – 52% dintre cei care au apelat la serviciile unui livrator Bringo au fost femei, comparativ cu 48% bărbați.
În ceea ce privește intervalul orar în care au fost cele mai multe solicitări către platformă, 68% dintre comenzi s-au realizat în a doua parte a zilei, între orele 16:00 – 22:00. Intersul utilizatorilor a fost preponderent pentru magazinele de tip supermarket (51%), magazinele specializate (27%) și farmaciile (22%) ocupând locurile doi, respectiv trei în acest top de interese.
Un alt indicator important este timpul de livrare a coșului comandat, care se încadreaza în 40 de minute pentru 80% dintre comenzi, o dovada în plus a unui sistem util, inteligent și rapid creat de către Bringo.
“Ne așteptăm ca în luna decembrie numărul de comenzi să crească într-un ritm alert, atât pentru că piața a perceput în mod corect utilitatea aplicației cât și pentru că decembrie este, cu precădere, o lună cu un volum mare de tranzacții și comenzi. Tocmai de aceea, avem o promoție specială pentru utilizatorii aplicației Bringo: în luna decembrie, serviciul de shopping și livrare costă numai 8 lei.” declară Ovidiu Căpriță, CEO Bringo.
Aplicația, disponibilă în App Store (https://goo.gl/3OyLpw) și Google Play (https://goo.gl/90WU22), îți permite sa alegi magazinul și apoi să creezi coșul de cumpărături selectând produsele dorite. Un livrator răspunde cererii tale, face cumpărăturile în locul tău și ți le aduce direct la ușă. Poți discuta cu livratorul în timp real, telefonic, prin chat în aplicație și ești informat dacă un produs comandat de tine nu mai este în stocul magazinului, având posibilitatea de a opta pentru un alt produs.
“Bringo este punctul de intalnire a trei piețe cu potențial și interes major: comercianții, care au la dispoziție, fără nici o cheltuială inițială, un canal de vânzare inteligent, clienții, care au nevoie de soluții inteligente de cumpărare, prin care să economisească timp, și livratorii, cei care dețin timpul necesar și care pot să își asigure un venit suplimentar lucrând în condițiile și în intervalul în care au disponibilitate”, declară Mihai Păun, CEO Ascend NetSolutions, compania care a dezvoltat platforma Bringo.
Bringo este prima aplicație mobile care te ajută să economisești timp la cumpărături: comanzi direct din aplicație, dintr-o gamă variată de magazine, și un livrator special ridică produsele și ți le aduce acasă.
Ascend NetSolutions deține un istoric important în dezvoltarea de aplicații inteligente și inovatoare, fiind compania care a dezvoltat Star Taxi, Oliviera și eChiosc, aplicații premiate de-a lungul timpului, precum și alte aplicații de top, pentru companii de renume.