După un an complicat, românii vor să ofere cadouri de Crăciun cu care să surprindă cu adevărat, arată datele Complice.ro.
Bugetul pe care vor cei mai mulți să-l rezerve cadourilor pentru cei apropiați este de 500-1.000 de lei, arată un sondaj al furnizorului de experiențe, iar estimările arată că peste 50% dintre clienții din segmentul residential se vor orienta către FlexiBox – pachete flexibile de cadouri experiențiale.
Anul acesta, românii cumpără cadouri de Crăciun în primul rând pentru familie și apoi prieteni apropiați și colegi, într-un context care va permite, cel mult, întâlniri în cerc restrâns sau online. Bugetul alocat pentru cadouri este, potrivit unui sondaj recent Complice.ro, de 500-1.000 de lei și este dedicat celor apropiați.
Cifrele de până acum ne arată că bugetele diferă foarte mult, însă media se situează la 100-150 de euro, confirmând datele oferite de sondajul nostru, ușor mai scăzut pentru colegi și prieteni.
Cei mai mulți clienți ne solicită expertiza pentru a oferi cadouri mai deosebite, o creștere vizibilă față de anii anteriori, când procesul de cumpărare era mai rapid.
Explicația vine din feedback-ul acestora, care spun că, la finalul unui an dificil, își doresc să ofere ceva cu adevărat special, mai ales când doresc și să compenseze lipsa contactului direct, a explicat Oana Pascu, fondator Complice.ro.
Datele furnizorului de cadouri experiențiale mai arată că 39% ar prefera o lună la SPA, pentru a se relaxa după un an plin de provocări, 12% și-ar dori un cadou cu adrenalină (chiar un zbor cu parașuta), iar 18% duc dorul călătoriilor și au pus pe listă un zbor virtual.
12% ar prefera sesiuni de coaching și dezvoltare personală, iar 15% ar prefera cursuri practice, cum ar fi cele de cooking ori home brewing. În acest context, interesul pentru FlexiBox – pachete cu experiențe la alegere -, un serviciu lansat în luna octombrie de Complice.ro, a crescut din ce în ce mai mult în ultima perioadă.
Ținând cont de lipsa de predictibilitate și de incertitudinea actuală, FlexiBox a reprezentat și reprezintă o soluție ideală pentru tot mai mulți clienți, oferindu-i destinatarului posibilitatea de a alege experiența dorită din mai multe categorii – adrenalină, driving, gourmet, romance etc – atât offline, cât și online.
Estimările indică astfel că FlexiBox va avea o pondere de 50% în rândul cadourilor experiențiale achiziționate pe segmentul residential, a mai precizat Oana Pascu.
Ponderea experiențelor individuale offline se menține crescută, indicând dorința românilor de a reveni la o normalitate familiară, iar această opțiune rămâne preferată de cei mai mulți clienți și datorită perioadei extinse de valabilitate a cadourilor – de 12 luni de la achiziție. Pachetele experiențiale FlexiBox au trei variante de preț – de 250 lei, 400 lei, respectiv 650 lei – fiind adaptate oricărui buget sau tipologii de client.
Petrecerile corporate de Crăciun rămân online
În contextul actual, evenimentele corporate, care altădată marcau finalul de an, sunt în 2020 destinate exclusiv evenimentelor online.
Petrecerile s-au transformat în întâlniri informale online – cocktail party sau cine virtuale – , în ateliere online pentru echipe – de creat decorațiuni de Crăciun, jocuri de spionaj, concursuri cu teme muzicale etc- și chiar unele cadouri sau bonusuri de final de an vin sub forma unor experiențe online orientate către starea de wellbeing a angajaților.
Datele noastre arată că o treime dintre angajați și-ar dori un cadou de Crăciun diferit anul acesta din partea angajatorilor, pe fondul contextului actual de muncă.
Companiile, pe de altă parte, iau în considerare mai mult decât oricând varianta cadourilor online, cea care oferă un context sigur. Mesajul lor este unul de suport, de apreciere, astfel încât cadourile corporate experiențiale de Crăciun includ mai mereu și experiențe online – acolo unde este cazul, a mai precizat Oana Pascu.
De asemenea, datele Complice.ro arată că multe companii au întârziat anul acesta procesul de achiziție, fiind precaute nu doar în alocarea bugetelor, ci mai ales luând în considerare perspectivele actuale și restricțiile sociale aflate într-o continuă dinamică.