Reprezentaţa Comisiei Europene în România va premia câştigătorii concursului de dezbateri organizat în cadrul programului Lider European, ediţia 2010. Festivitatea de premiere va avea loc luni, 7 iunie 2010, la sediul Reprezentaţei Comisiei Europene în România din str Vasile Lascăr, nr. 31, Bucureşti. La această festivitate vor participa partenerii implicaţi în program, şi anume: Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR)şi Centrul Europe Direct Centras Bucureşti.
Programul “Lider european” a fost demarat la începutul anului 2010, cu participarea elevilor din cele 16 cluburi europene înfiinţate sub coordonarea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti în licee bucureştene. Scopul acestui program este de a stimula interesul elevilor pentru instituţiile şi politicile europene, prin asocierea cu noţiuni de leadership, arta de a vorbi în public şi pregătirea pentru dezbateri publice, importante în formarea viitorilor lideri.
Pentru mai multe detalii: //ec.europa.eu/romania/news/lider_european_ro.htm.
{mosloadposition user10}