Noi programe tematice – de la „Filme re-create din filme” la sabia cu două tăișuri a „Legăturilor de familie”
BIEFF lansează publicului o nouă provocare structurând întreaga selecție a acestei ediții în programe tematice, alese astfel încât să reflecte zonele de maxim dinamism creativ în cinema-ul contemporan. Cinci teme a căror varietate pornește de la macro-evenimentele istorice și ajunge până la micro-cosmosul interior stau la baza Competiției Internaționale: Alternative History, Family Ties, Recycled Cinema, In Search of a Soul, Urban Ghosts.
Recycled Cinema: Films Made of Films este programul care pune la îndoială ideile preconcepute despre originalitate. Revizitând, reinterpretând şi remontând filme deja existente, regizorii izolează elementele alchimice ale cinema-ului și le manipulează pentru a crea lucrări noi și captivante. Deconstrucția post-modernistă a materialului iniţial, tratat cu entuziasm jucăuș sau în manieră meditativă, implică spectatorul în mod direct într-un joc structural de reconstrucție şi revitalizare a cinema-ului.
„Premiat cu o Menţiune Specială la Berlinale, QUESTIONS TO MY FATHER este un emoţionant dialog imaginar între artistul vizual Konrad MÜHE şi tatăl său, celebrul actor Ulrich Mühe, protagonistul din THE LIFE OF OTHERS. Interogând limita dintre realitate şi ficţiune, viaţa privată şi actul artistic, regizorul editează fragmente din filmele tatălui, făcând toate personajele jucate de acesta să fuzioneze într-o singură persoană, în încercarea de a găsi răspuns la întrebările pe care nu a avut nicicând ocazia să i le adreseze tatalui, cât a fost în viaţă. Însă, dialogul se transformă în interogatoriu, iar sentimentele se amestecă într-un amalgam de emoţii conflictuale. O reîntâlnire dureroasă, dar plină de afecţiune, filmul devine atât mod de a face faţă pierderii tatălui, cât şi de a păstra vie amintirea acestuia.” (Diana Mereoiu)
„Câştigător al premiului pentru Cel Mai Bun Scurtmetraj la Veneţia, COMING ATTRACTIONS este un omagiu adus cinema-ului din anii ‘20–’30, ce descoperă legături surprinzătoare între filmele de avangardă şi clipurile publicitare din anii ’60–‘80. Un artizan purist, PETER TSCHERKASSKY manipulează fragmente din reclame filmate pe 35mm pentru a reconstitui secvenţe din filme de avangardă, adoptând limbajul cinematografic specific acestora și oferind o lecţie de istorie a cinema-ului care este în egală măsură prilej de reflecţie şi deliciu al simţurilor.” (Andrei Tănăsescu)
Personajele jucate de John Travolta și Olivia Newton-John din filmul GREASE sunt puse literalmente sub lama cuțitului de către ANTONI PINENT, care realizează în G/R/E/A/S/E un décollage manual. Cadrele filmului sunt împărțite, îmbinate fizic și formal, creând un remix cinematografic în care idolii cinema-ului hollywoodian au parte de o abruptă formă de examinare.
Un protagonist invizibil porneşte o casetă VHS. Zâmbetul enigmatic al unei tinere apare pe ecran, în slow-motion, făcând spectatorul să îşi inchipuie deja o poveste de dragoste neîmpărtăşită. Însă cea care inţial părea să fie o Mona Lisa contemporană se doveşte a fi imaginea voluptoasă a unei actriţe din filme pentru adulţi. Un experiment obraznic şi plin de ironie, THE SHADOW OF YOUR SMILE se joacă dezinvolt cu aşteptările publicului şi explorează posibilitatea re-semantizării imaginilor, prin manipularea sunetului şi scoaterea lor din context.
Filmele din programul tematic Family Ties: Love Bonds or Imprisoning Chains aruncă o privire investigativă asupra a ce înseamnă legăturile de familie. În THE WHITE ROSES, CAROSELLO, THAT HAS BEEN BOTHERING ME THE WHOLE TIME, THIS IS NOW, ALL WE NEED IS SLAVES, THE TREE, AFTER și THIS TIME, LAST YEAR discursul cinematic trece dincolo de motivele canonice ale ciocnirilor dintre generații.
Cea de-a 5-a ediție BIEFF va avea loc în perioada 10-14 decembrie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și CinemaPRO.
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este susţinut de Centrul Național al Cinematografiei, ICR, Universitatea Națională de Arte, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, UCIN, Forumul Cultural Austriac.
Parteneri media: 121.ro, B365.ro, CalendarEvenimente.ro, Carturesti.ro, CineFan.ro, CinemaRx.ro, DorDeDuca.ro, FilmReporter.ro, GingerGroup.ro, iFestival.ro, IQads.ro, LaPunkt.ro, LiterNet.ro, OrasulM.eu, PostModern.ro, Revista Arte & Meserii, Studentie.ro, Sub25.ro, TOTB.ro, Urban Things Romania, WeART.ro, Ziarul Metropolis.