Galeriile Noblesse au lansat o provocare pentru toți arhitecții care activează în sfera designului interior, anunțând prima ediție a concursului anual Insign Awards. Competiţia premiază cele mai reușite și rafinate proiecte de design interior realizate de designeri și arhitecti români în 2010.
Loredana Preda, General Manager Galeriile Noblesse: “Continuăm inițiativa de a promova designul în toate formele sale, iar prima ediție a Insign Awards a oferit specialiștilor în domeniu si tinerilor designeri posibilitatea de a-și promova proiectele realizate anual, bucurându-se astfel de o importantă recunoaștere materială și profesională. Insign Awards a atras multe proiecte interesante și creative şi suntem siguri că la ediţiile următoare vor participa şi mai mulţi specialişti cât şi tineri aspiranţi. Vom continua să ne implicăm și să susținem comunitatea de designeri şi arhitecţi români, dezvoltând programe dedicate în parteneriat cu importante branduri internatioanle.”
Stabilind adevarate standarde în design-ul contemporan, proiectele câștigătoare au reușit să expună atât publicului prezent la eveniment cât și juriului elemente definitorii ale unor lucrări de succes indiferent de stilul abordat, apreciate inclusiv de partenerul principal al evenimentului, Moroso.
Un numar de 81 de designeri și-au înscris cele mai interesante proiecte realizate în 2010 la Insign Awards 2010.
Câștigătorii competiţiei Insign Awards 2010 sunt:
Locul 1 : Bogdan Neagu – „Centru de conferințe Zenit”
Locul 2 : Radu Teaca : „Locuința unifamilială”
Claudiu Toma : „Black Box”
Locul 3 : Lukacs Agnes : „Apartament Șerbet de fructe”
La categoria Young Talents câștigătorii sunt:
Locul 1 : Irina Radu : „White Club”
Locul 2 : Octavian Roman : “ Show room de mobilier “
Alina Bogheanu : “ Amenajare apartament “
Locul 3 : Adrian Ignat : „Casa Fusion”
Constantin Andrei Petrache : „Rustic House”
Decernarea premiilor Insign Awards 2010 a avut loc în cadrul unui eveniment special plin de rafinament și eleganță la Insign Concept Store de pe bd Unirii nr .61.
Concursul Insign Awards își propune ca în fiecare an să promoveze și să premieze cele mai interesante proiecte de design interior, urmând ca evenimentul să devină un punct de referință în agenda designerilor și arhitecților din România.