Luni, 14 martie, de la ora 20.30, la Antena 1
Lupta e din ce în ce mai strânsă în emisiunea „Chefi la cuțite”. Competiția devine internațională și trece de granițele țării, asta pentru că în ediția de luni, 14 martie, în fața celor trei jurați se vor prezenta nu numai români, ci și foarte mulți străini.
Așa se face că cei trei chefi vor degusta pe nevăzute preparate gătite de o italiancă, un camerunez sau un rrom de origine maghiară. Preparate exotice și neașteptate îi vor lua prin surprindere pe chefi, mai ales că nu se vor aștepta ca în farfuriile din fața lor să găsească pui cu banana sau desert din dovlecei cu ciocolată.
Dansurile tradiționale țigănești vor fi aduse în scenă luni seara de la 20.30 la Antena 1 de un bucătar din Tg. Mureș. La 26 de ani se poate deja lăuda cu aproape 20 de ani de dansuri țigănești, acesta activând într-o trupă cu care a colindat lumea întreagă, din Europa până în Asia, și a încântat zeci de mii de spectatori. Cea de-a doua mare pasiunea a sa este bucătăria, astfel că la „Chefi la cuțite” va încerca să obțină votul de încredere al chefilor cu un preparat tipic din bucătăria rromă.
O mai veche cunoștință a celor trei jurați, o concurentă pe jumătate italiancă, pe jumătate româncă vrea să demonstreze la „Chefi la cuțite” cât a evoluat în ultima vreme. Mayla va profita de faptul că degustarea în show se face pe nevăzute și le va așeza juraților în farfurii un preparat cu totul și cu totul surprinzător. În plus, va ține să precizeze că chef Dumitrescu a fost cel care a terorizat-o în trecut și vrea să-l convingă în special pe el că merită să intre în concurs.
Atmosfera se încinge luni seară și la masa juriului, astfel că opiniile diferite pe care chef Bontea, chef Dumitrescu și chef Scărlătescu le au despre mâncare îi vor face să se contrazică și să polemizeze… „la cuțite”: „Noi suntem mai bătrâni, lasă-ne să vorbim”, îi va spune Sorin lui Florin, în vreme ce acesta va riposta: „Puteți să veniți să-l luați pe Bontea? I-a căzut greu mâncarea la stomac.”