81% dintre companiile participante la studiu au remarcat o legătură importantă între soluţiile Cloud şi agilitatea necesare pentru oferirea unor asemenea experienţe personalizate
Redwood Shores, California, 7 aprilie 2016 – Oracle a făcut publice rezultatele raportului „The Era I Enterprise: Ready for Anything“, prin care au fost intervievați 300 de executivi C-level din 10 industrii diferite, pentru a înţelege cât de pregătite sunt organizaţiile în abordarea faptului că tot mai mulţi consumatori se aşteaptă şi chiar solicită abordări personale – fie că este vorba de tranzacţionare, comunicare, muncă sau pur şi simplu de peterecerea timpului liber.
Noul raport dezvăluie că majoritatea organizaţiilor se confruntă cu această schimbare – 84% dintre respondenţi susţin că organizaţiile lor au identificat acest trend la nivelul consumatorilor, care aşteaptă o experienţă mult mai individualizată, iar 70% au observat această tendinţă la nivelul angajaţilor – dar mai puţin de 20% au dat companiei lor calificativul A pentru abilitatea de a oferi aceste experienţe.
„Astăzi, fie că achiziţionăm un produs, facem o rezervare, plătim o factură, evaluăm proiecte sau cercetăm analizele medicale, epoca digitală ne-a adus în punctul în care vrem să putem lua decizii în timp real, să facem tranzacţii şi să ne individualizăm opţiunile printr-o simplă atingere a ecranului. În noua economie de servicii orientate, companiile inovative trebuie să se concentreze pe două aspecte: să aibă grijă de clienţii lor şi să aibă grijă de angajaţii lor“, susţine Bob Weiler, Vice Preşedinte Executiv Global Business Units Oracle. „Studiul Oracle dezvăluie că organizaţiile sunt nepregătite să răspundă la aceste nevoi de personalizare în Era I, dar cei care doresc un avantaj competitiv pot câştiga enorm. Cei care investesc în clienţii şi în angajaţii lor vor avea parte de beneficii acum şi în viitor.“
Lipsa personalizării reduce competitivitatea şi nivelul investiţiilor
Aproape două treimi dintre respondenţi – din sectoarele comunicării, educaţiei şi cercetării, ingineriei şi construcţiilor, serviciilor financiare, sănătăţii, industriei hoteliere, stiinţei vieții, sectorului public, retailului şi utilităţilor – spun că schimbarea este o provocare tot mai mare pentru capacitatea de a concura în mod eficient. Într-o analiză şi mai amănunţită, companiile estimează că dacă ar fi capabile să ofere clienţilor şi angajaţilor o experienţă personalizată completă, vor avea un câştig suplimentar de 18% la veniturile anuale. Pentru o companie de 1 miliard de dolari, asta înseamnă 180 de milioane dolari pe an.
Cloud-ul va ajuta organizaţiile să fie pregătite pentru orice
Pentru a asigura flexibilitatea necesară obţinerii succesului în Era I, aproape toate organizaţiile (97%) cred că investiţiile IT – de la instrumentele de business intelligence până la soluțiile de experienţă pentru clienţi şi aplicaţiile specifice industriei – vor juca un rol vital în îmbunătăţirea abilităţii lor de a oferi experienţe individualizate pentru clienţi şi angajaţi. În plus, 81% consideră că există o legătură importantă între soluţiile IT Cloud-based şi abilitatea lor de a oferi experienţe individualizate.
În ceea ce priveşte beneficiile, managerii cred că personalizarea va determina o fidelizare mai mare a clienţilor şi angajaţilor. De fapt, organizaţiile cred că vor putea creşte satisfacţia clienţilor până la 94% dacă le-ar oferi acestora experienţe individualizate şi aplicaţii mai flexibile, specifice industriei, care să îi ajute să prospere la locul de muncă.
Liderii sunt mai aproape
O altă dovadă că agilitatea reprezintă un factor cheie în afaceri, constatare făcută şi de studiu, este faptul că organizațiile care şi-au crescut câştigurile cu mai mult de 10% în ultimul an sunt în mod semnificativ în vârful curbei atunci când e vorba de oferirea de experienţe individualizate. 49% din liderii Era I pot acţiona pe baza feedback-ului clientului versus doar 18% în cazul altor organizaţii, iar 38% dintre lideri pot răspunde eficient în faţa noilor condiţii ale pieţei versus doar 10%.
Raportul complet prezintă în mod extins cât de pregătite sunt organizațiile din orice industrie, dar şi resursele necesare pentru a răspunde nevoilor din Era I.