Senior Software anunță trecerea cu succes a companiilor care utilizează SeniorERP la noua cotă de TVA 9%, aplicabilă de la 1 iunie pentru produsele alimentare. Reprezentanții echipei de suport au gestionat cu succes solicitările provenite din partea clienților, în cele 5 zile de la intrarea în vigoare a legii nefiind semnalată nicio problemă.
Începând cu 1 iunie 2015, potrivit OUG nr. 6/2015 pentru modificarea și completarea Codului fiscal, taxa pe valoare adaugată aferentă produselor alimentare a fost diminuată de la 24% la 9%. Având în vedere că multe dintre companiile care utilizează SeniorERP comercializează astfel de produse, a fost necesară mobilizarea din timp a consultanților din cadrul departamentului de suport Senior Software.
Aceștia au făcut toate modificările necesare și au oferit sprijin clienților pentru ca aplicarea noii cote de TVA să se poată face imediat. În consecință, în primele 5 zile de la intrarea în vigoare a noii legi nu au fost semnalate nereguli de către clienții Senior Software, orice solicitare venită din partea acestora fiind gestionată în timp util de către departamentul de suport.
SeniorERP este cea mai modernă soluție ERP de management integrat al resurselor și activităților companiei. Sistemul respectă legislația română în vigoare, iar orice modificare apărută este integrată în cel mai scurt timp, fără a fi necesară întreruperea activității. Ca dovadă, cu ocazia modificării legii TVA, companiile care utilizează SeniorERP au putut aplica imediat noua cotă, astfel încât clienții lor să poată beneficia din prima zi de prețuri mai scăzute la alimente.