În cadrul Galei Green Business Index 2012, desfăşurată la începutul acestei lunii, United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a obţinut o serie de premii, fiind nominalizată în mai multe categorii. Activitatea URBB din 2012 a fost răsplătită cu două premii I, la categoriile „Managementul deşeurilor” şi „Dezvoltare sustenabilă”. În plus, compania URBB a fost clasată pe locul II, în topul celor mai responsabile companii faţă de mediu.
Premiile Green Business Index 2012 au inclus două diviziuni: Industrie/ producţie şi Servicii/ comerţ, URBB fiind inclusă în cea dintâi. În cadrul acesteia, pe lângă premiile obţinute, URBB a primit recunoaştere şi în categoriile „Transport sustenabil” (locul III), „Impactul asupra mediului” şi „Utilizarea resurselor” (locul IV).
“URBB mobilizează anual angajații săi în acţiuni de voluntariat marca Umbrela Verde şi Capitala Verde a României. Pe lângă angajații companiei, s-au alăturat acțiunilor parteneri, consumatori și reprezentanți ai autorităților locale și centrale, numărul total de voluntari depășind sute de persoane. În plus, încercăm pe cât posibil să lucrăm într-un mediu cât mai “verde”, amenajând spaţii cu gazon, arbuşti şi arbori precum brazi, molizi, mesteceni sau paltini”, a adăugat Hezy Ovadia, Preşedinte URBB.
URBB investeşte anual peste un milion de dolari în protecţia mediului. Suma cuprinde atât programele de CSR, cât şi investiţia în tehnologii de producţie care să respecte normele de mediu naţionale şi ale Uniunii Europene. Încă de la început, URBB tratează apele uzate în staţia proprie de tratare, recuperează dioxidul de carbon din procesul de fermentare, iar îmbutelierea produselor sale se face cu un consum optim de energie. URBB are implementat, încă din anul 2000, sistemul de management al mediului în conformitate cu standardul ISO 14001.
URBB a realizat peste 75% din obiectivele de mediu cuprinse în Strategia de Dezvoltare sustenabilă. Prin planul anual de management de mediu s-au redus consumurile de: apă cu 9.4% faţă de anul precedent; gaz metan cu 4%; electricitatate cu 5%, iar 27% din necesarul de energie electrică a fost obţinut prin cogenerare şi biogaz, ca urmare a investiţiilor de eficientizare energetică făcute în 2008 şi respectiv 2010. Totodată, compania monitorizează factorii de mediu pentru ţinerea sub control a emisiilor.
Anul trecut, URBB a generat din activitatea curentă o cantitate de 5.242 tone de deșeuri de sticlă, hârtie, carton, lemn, metal plastic, precum şi DEEE, ce au fost colectate selectiv folosind metoda separării pe şase categorii. Pentru minimizarea cantitaţii de deşeuri, URBB a utilizat şi tehnologii de minimizare a pierderilor în producţie, astfel reducând pierderile de ambalaje cu 0,77% şi cu 0,94% pierderile totale din producţie, printr-o monitorizare eficientă a echipamentelor şi o monitorizare a pierderilor pe faze tehnologice.
Subprodusele au fost valorificate 100%: borhotul din malț a fost livrat ca furaj către ferme de creștere a animalelor; 100% din subprodusul alcool distilat (reziduu din procesul de producere a berii fără alcool) a fost livrat ca materie primă secundară.
Peste 75% din numărul de angajaţi ai companiei sunt instruiţi/informaţi cu privire la reciclarea şi minimizarea cantităţii de deşeuri generate.
Printre cele mai apreciate proiecte adresate publicului larg, derulate de URBB, se numără “Capitala Verde a României”. Competiţia face parte din programul de responsabilitate socială Umbrela Verde, lansat de Tuborg în anul 2007 în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor. “Capitala Verde a României” a luat naştere în 2010, având drept scop conştientizarea importanţei proiectelor urbane de mediu. Cea mai recentă ediţie a competiţiei a cooptat 13 oraşe care s-au luptat pentru marele titlul, Oradea fiind oraşul care a câştigat competiţia şi dreptul de a purta titlul de Capitală Verde a României în anul 2012.
Proiectul Green Business Index (GBI) evaluează sustenabilitatea şi responsabilitatea faţă de mediu a companiilor din România, pe baza indicatorilor de performaţă de mediu recunoscuţi la nivel internaţional: ISO 14031, ISO 26000, ISO 16001, Global Reporting Initiative (GRI) dezvoltat cu sprijinul unei echipe de experţi seniori cu experienţă în domeniile analizate. În plus, Green Business Index (GBI) monitorizează iniţiativele „verzi” din sectorul de afaceri românesc şi oferă asistenţă pentru îmbunătăţirea performanţei pentru protecţia mediului.
În 2012, numărul de companii înregistrate în GBI a depăşit 300. 40% dintre acestea au fost reprezentate de companii mari, iar 44% de întreprinderi mici şi mijlocii. Două treimi dintre companiile participante anul acesta sunt prezente pentru prima oară în proiect. Sectoarele de activitate ale companiilor din Green Business Index 2012 sunt extrem de diverse, pe primele locuri fiind energia, transportul şi managementul deşeurilor, urmate de industria alimentară, industria auto, construcţii, sectorul financiar-bancar şi cel hotelier.