Sub sloganul „Fapte bune, împreună!”, compania românească Megatitan devin Moș Crăciun pentru familiile greu încercate de evenimentele acestui an, în Ucraina. Megatitan, care este cel mai mare procesator cu laser, având cea mai mare capacitare de debitare cu laser din Sud-Estul Europei, a realizat 100 de sobe pe care le transportă în Ucraina pentru a le dona mai multor familii încercate de război, astfel încât să treacă iarna cu bine.
„Mulțumim tuturor partenerilor și colaboratorilor noștri care au făcut posibil acest lucru și să știți că vom continua! Le sunt foarte recunoscător colegilor mei, pentru că au lucrat la ele în timpul lor liber și s-au implicat în realizarea lor. Niciunul dintre noi nu poate opri frigul dar fiecare ppate oferi o soluție ca un copil să poată primi o mâncare caldă sau să doarmă într-o tindă încălzită… Așa că cei care doresc să ni se alăture mai departe în această acțiune, pot să comande câte o sobă de la Megatitan. Acestea pot fi utilizate cu lemne, iar cei interesați să contribuie pot alege una dintre cele două variante: o sobă de dimensiuni mai mici care costă 75 de euro bucata sau una de dimensiuni mai mari, care costă 100 de euro/bucata, iar noi vom asigura livrarea în Ucraina. Informațiile de contact și mai multe detalii puteți găsi pe pagina de Facebook Megatitan”, declară Ioan Daniel Bălan, proprietarul Megatitan.
Compania condusă de acesta nu se află la primul act de donație și implicare socială, în primul an de pandemie, Megatitan a creat tăvițele dezinfectante, un produs 100% românesc, iar prima serie de aproape 1000 de bucăți a fost donată unităților de primă linie din România în lupta pentru combaterea virusului Covid-19. Ulterior, compania a produs și dispozitivele Hyssop pentru dezinfectarea mâinilor, iar primele 100 de bucăți au fost oferite, de această dată, unor centre de îngrijire a persoanelor vârstnice.