pentru a oferi servicii bancare şi financiare în cadrul oficiilor poştale din România
- Un parteneriat care are drept scop promovarea incluziunii sociale şi financiare
- Alexandru Petrescu: „Odată cu lansarea unui portofoliu de servicii financiare distribuite sub brand-ul propriu, Poşta Română va deveni în următorii ani unul dintre principalii jucători pe piaţa românească a serviciilor bancare.”
- Ignacio Jaquotot: “Suntem pregătiţi să facem faţă acestei noi provocări datorită unei strategii clare care are baze solide: profitabilitate sustenabilă, know-how şi competenţe comerciale.”
Compania Naţională Poşta Română şi Grupul Intesa Sanpaolo demarează negocierile în vederea încheierii unui acord bilateral privind vânzarea de servicii bancare şi financiare în cadrul oficiilor poştale Poşta Română şi sub brandul „Poşta Româna”. Lansarea proiectului reprezintă rezultatul procesului de selecţie organizat de Compania Naţională Poşta Română, în conformitate cu noua strategie comercială aprobată de conducerea societăţii, al cărei obiectiv principal îl reprezintă diversificarea gamei de servicii oferite.
Cu o reţea de peste 5.600 de sucursale, Poşta Română deţine cea mai mare acoperire la nivel naţional de pe piaţa serviciilor poştale, comparabilă cu nivelul de acoperire al celor mai mari operatori de pe piaţa bancară.
“Odată cu lansarea unui portofoliu de servicii financiare distribuite sub brand-ul propriu, Poşta Română va deveni în următorii ani unul dintre principalii jucători pe piaţa românească a serviciilor bancare. Ne propunem ca acest parteneriat să înlesnească accesul la serviciile bancare şi financiare pentru toţi cetăţenii români, si să genereze o sursă solidă de venit pe termen lung pentru Companie. Completarea actualei oferte de produse şi servicii a Postei Romane cu servicii financiar-bancare face parte din strategia pe termen mediu şi lung asumată de acţionarii companiei. Este un proces probat cu succes de alte administraţii poştale naţionale europene, iar Poşta Româna nu va face exceptie de la acest trend. Ne aşteptăm ca „Poşta Română Servicii Financiare” să impacteze major piaţa bancară, în perspectiva dezvoltarii economice şi sociale a României” – Alexandru Petrescu, Director Executiv al Compania Naţională Poşta Română.
Prin diversificarea propriilor activităţi, Poşta Română are ca obiectiv, pe de o parte, extinderea propriei baze de clienţi, iar pe de altă parte promovarea incluziunii financiare, ajungând în zonele geografice cele mai îndepărtate alături de un partener care are o lungă istorie pe piaţa financiară şi bancară europeană. Istoria Poştei Române şi recunoaşterea mărcii sale sunt două elemente esenţiale în favoarea unui proiect eficient pentru sectorul serviciilor financiare, care să fie pus la dispoziţia milioanelor de clienţi ai Poştei Române, în colaborare cu un partener de mare calibru în sectorul bancar.
“Suntem pregătiţi să facem faţă acestei noi provocări bazându-ne pe o strategie clară cu baze solide: profitabilitatea sustenabilă, know-how-ul şi competenţele comerciale”, a declarat Ignacio Jaquotot, Directorul Diviziei Bănci Subsidiare Internaţionale a Grupului Intesa Sanpaolo.
Grupul bancar Intesa Sanpaolo este deja prezent în România cu o bancă universală activă, care oferă o gamă completă de produse deja disponibile şi se mândreşte cu un management extrem de experimentat, cu un palmares remarcabil de proiecte transfrontaliere.
{mosloadposition user9}