· Compania „Cramele Recaș” a primit certificarea de producător vegan, oferită de European Vegetarian Union;
· Cramele Recaș este singurul producător autohton de vinuri cu o astfel de certificare;
· Noul certificat se alătură celor mai înalte standarde de calitate internațională sub care operează compania, printre care: ISO 9001, ISO 2200, HACCP și exclusivistele SA8000 și BRC6.
Preocupată dintotdeauna să ofere consumatorilor săi un produs savuros, dar și sănătos, compania Cramele Recaș a obținut de curând încă un certificat care atestă că drumul vinului respectă standarde de calitate internațională. Este vorba despre certficarea de producător vegan, oferită de European Vegetarian Union în urma unui audit făcut de Bureau Veritas, companie lider mondial de servicii profesionale care a fost înființată încă din 1828.
Documentul atestă faptul că în întreg ciclul de vinificație, de la fermentare, maturare, stabilizare și până la limpezire, la Cramele Recaș nu se folosesc substanțe, soluții sau aditivi de origine animală. Mai mult decât atât, încă de dinaintea certificării, producătorul de vinuri a utilizat în întregul proces doar substanțe conforme pentru uz vegan. „Noi aplicăm aceste practici demult, deoarece pentru a desface vinurile pe piețele occidentale a trebuit să ne aliniem la normativele din țările respective, care impun ca vinurile să fie realizate în aceste condiții. Așa că am hotărât să extindem procedura la toate vinurile pe care le producem, mai ales că cele pe care le desfacem la export sunt aceleași ca cele pe care le vindem în țară. Nu avem linii de producție separate pentru piața autohtonă și pentru export”, a declarat Philip Cox, co-acționar Cramele Recaș.
Cu toate că aceste reglementări nu sunt obligatorii pentru producători, compania Cramele Recaș a decis să se conformeze lor din dorința de a oferi spre consum un produs care respectă cele mai înalte standarde de calitate. Urmarea firească a tuturor eforturilor depuse, obținerea certificării de producător vegan se alătură celor mai înalte standarde de calitate internațională sub care operează compania, printre care: ISO 9001, ISO 2200, HACCP și exclusivistele SA8000 și BRC6, cel mai strict și respectat standard de control integrat al calităţii din lume.
Clienții pot recunoaște vinurile vegane certificate după simbolul care se regăsește pe etichetă.