300.000 de lei tinerilor olimpici din judeţul Dolj
Compania Casa Noastră se implică activ şi în acest an în susţinerea performanţelor elevilor doljeni premianţi ai olimpiadelor şcolare naţionale precum şi profesorilor îndrumători ai acestora, acordând burse anuale în valoare totală de 300.000 lei prin Programul Bursele Olympia. Programul “Bursele Olympia” s-a lansat ca un program pilot în anul şcolar 2006-2007 prin premierea elevilor olimpici de liceu de la Colegiul Naţional Carol I, din Craiova. În anul 2007 programul a fost extins răsplătind performanţa elevilor de liceu din judeţul Dolj. Anul acesta au fost incluşi în program şi elevii de gimnaziu din judeţul Dolj.
Tinerii olimpici vor primi timp de 12 luni o bursă lunară a carei valoare se stabileşte pe baza unui algoritm de calcul ce ia în considerare numărul de premii şi locurile obţinute. Pentru că performanţele elevilor nu pot fi obţinute fără sprijinul profesorilor îndrumători, efortul acestora va fi răsplătit în egală măsură. Astfel, pentru anul şcolar 2007-2008 au fost acordate atât elevilor cât şi profesorilor îndrumători un număr de 54 de burse şi 116 menţiuni în valoare de 200.000 RON iar pentru anul acesta fondul de burse a fost suplimentat cu 50% din care 27.840 RON sunt alocaţi pentru menţiuni.
„Acest program a luat naştere din pasiunea echipei Casa Noastră pentru performanţă, pasiune pe care dorim să o insuflăm şi tinerilor din judetul Dolj. Datorita competiţiei acerbe şi a gradului sporit de dificultate pe care îl presupun Olimpiadele Naţionale, am hotărât ca începând cu anul acesta să acordăm burse atât pentru nivelul liceal cât şi pentru nivelul gimnazial. Viitorul, aşa cum îl vedem noi cei de la Casa Noastră, este strâns legat de locurile în care ne desfăşurăm activitatea dar şi de comunitatea în care clienţii noştri trăiesc şi muncesc. Ne propunem să ne implicăm în comunitatea în care activăm respectând valorile care ne definesc: încredere, pasiune, îndrăzneală şi performanţă”, a declarat Cosmin Ionescu, Vicepreşedinte Casa Noastră.
Din acest an şi angajaţii companiei Casa Noastră au decis să ajute şi ei performanţa tinerilor doljeni prin direcţionarea a 2% din impozitul pe salariu către Fundaţia Casa Noastră 2007, fundaţie special constituită pentru a gestiona Programul Bursele Olympia.
Pentru următorii ani, compania intenţionează să extindă acest program educaţional la nivel naţional şi totodată pentru a creşte fondul de burse se va încerca implicarea partenerilor săi de afaceri.
“Aceste performanţe pe care elevii le obţin la Olimpiadele Naţionale recompensează munca lor dar şi a profesorilor îndrumători. Mai mult, familiile acestora se vor bucura de recunoaşterea pe care copiii sau parinţii lor o merită. Prin acest program, noi, compania Casa Noastră, dorim să stimulăm interesul tinerilor pentru studiu şi performanţă în educaţie, încrezători fiindcă, astfel, în viitor reuşita şi succesul vor deveni parte din viaţa lor”, a mai spus Cosmin Ionescu, Vicepresedinte Casa Noastră.
Mai multe detalii despre Bursele Olympia se pot afla vizitand pagina www.casanoastra.ro/olympia
{mosloadposition user10}