Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Compania care dezvoltă brandul Laura Baldini în România intră pe segmentul cosmeticelor și privește cu prudență a doua jumătate a anului

Logitrade cosmetice organice vegane

Compania Logitrade, care dezvoltă brandul Laura Baldini de peste două decenii, s-a lansat de curând într-un nou domeniu, cel al cosmeticelor organice și vegane, o linie de business pe care mizează atât în retailul offline, tradițional, cât și în retailul online. În același timp, intenționează să își sporească numărul partenerilor externi pentru a obține o pondere mai mare a exporturilor în cifra de afaceri.

În 2022, Logitrade, cu sediul central în Timișoara, a înregistrat o cifră de afaceri de 8,1 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 30% față de 2021. „Pentru acest an, este dificil să faci previziuni în condițiile în care cursul valutar fluctuează, prețul energiei și al combustibilului are variații de la o lună la alta, iar în țara vecină este război. Cu tot acest context economic destul de volatil și de imprevizibil, și noi suntem prudenți și ne-am propus o creștere mai mică decât în anul precedent, în jur de 10%”, spune Laura Baldini, fondatoarea brandului.

Logitrade cosmetice organice vegane

Compania este foarte cunoscută în piața locală datorită dresurilor sub brandul Laura Baldini, însă promovează și alte branduri precum La Rosa, Baldini, Verdini. De asemenea, categoriile sale de îmbrăcăminte sunt mult mai variate, având în portofoliu și diverse game pentru publicul masculin și pentru copii, cum ar fi pijamalele și ciorapii din bumbac.

Anul acesta, cele mai recente investiții ale Logitrade aduc în prim-plan o categorie nouă de cosmetice – organice și vegane, cu peste 98% ingrediente de origine naturală, sub brandul Laura Baldini. „Când am gândit investițiile pentru 2023, am ținut cont de sezonalitatea produselor noastre și, de aceea, ne-am concentrat pe cosmetice în prima parte a anului, urmând ca, în partea a doua, să ne focusăm și pe categoria de ciorapi, în paralel cu dezvoltarea gamelor de cosmetice. Logitrade investește, în general, între 25% și 50% din profitul obținut în anul anterior. Pentru 2023, ne-am propus să investim în jur de 35% din profitul obținut, cu focus mai mare pe dezvoltarea noilor linii de produse”, mai spune Laura Baldini.

Pentru Logitrade, această mișcare în domeniul cosmeticelor organice și vegane este una strategică, într-o perioadă în care tot mai mulți consumatori români preferă aceste tipuri de cosmetice celor clasice, de masă, o tendință întâlnită de mai mulți ani în vestul Europei. „Suntem la început de drum în această piață. Ne concentrăm pe lărgirea gamei de produse și găsirea unor modalități optime de a aduce în România produse cosmetice create din ingrediente cât mai naturale”, continuă Laura Baldini.

Astfel că, după primul semestru în care incertitudinile au planat asupra mediului economic din România, Logitrade își redefinește acum planurile pe termen mediu și lung, mizând totodată și pe creșterea exporturilor. La momentul de față, compania are parteneri de business în țări precum Moldova, Slovenia, Ungaria și Bulgaria, iar exportul reprezintă sub 10% din cifra de afaceri. Pentru viitorul apropiat, pe lista țărilor deja menționate vor mai fi puse încă două, tot din Europa. Mai mult, în prezent sunt purtate discuții și pentru alte piețe europene.

Dacă prezența Logitrade în offline prin brandul Laura Baldini este consacrată, compania fiind activă cu produsele sale în peste 3.000 de puncte finale de vânzare din România, în online lucrurile se află încă la început.

„Am făcut pași importanți în această direcție și colaborăm deja cu specialiști în e-commerce, care ne-au ajutat să dezvoltăm platforma online. Practic, încercăm să ieșim puțin din zona noastră de confort, să nu ne mai focusăm doar pe vânzările offline, ci și pe cele din online, prin website-ul propriu sau prin parteneri. Este un canal care nu a fost încă exploatat suficient, despre care credem că are potențial”, punctează Laura Baldini.

Oricum ar fi, deși la momentul de față consumul a fost frânat de toate măsurile antiinflaționiste, Logitrade se așteaptă la o revenire în trimestrele trei și patru ale anului, când, cel puțin în teorie, și rata inflației ar trebui să scadă. De altfel, ultima parte a anului, începând cu luna octombrie, odată cu pregătirea pentru sezonul rece, se caracterizează prin volume mai mari în vânzări.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.