Commoditrader extinde parteneriatul cu APPR – Asociația Producătorilor de Porumb din România și pentru programul CommodiCarbon, pentru a co-finanța fermierii români prin vânzarea certificatelor de carbon, în procesul de tranziție către agricultura conservativă. Fermieri cu un total de aproximativ 140.000 ha au arătat interes în vânzarea certificatelor de carbon la sfârșitul acestui an de recoltare.
”Ne propunem ca împreună cu APPR să ajutăm și să stimulăm fermierii români către o economie mai bună, o agricultură mai durabilă, precum și spre un management mai eficient al fermei”, a declarat Alexandra Suciu Sørensen, Commoditrader Market Development Manager România.
Fiind vorba despre o platformă digitală, contactul direct cu fermierii este foarte important. APPR este o asociație profesională, formată din producători și reprezentanți ai lanțului profesional de porumb din România, iar interesul lor de a furniza informații economice, tehnologice și profesionale către membrii asociației este unul dintre obiectivele comune ale acestui parteneriat strategic.
“Proiectul CommodiCarbon se aliniază cu obiectivele APPR de a populariza în rândul fermierilor beneficiile practicilor durabile ale agriculturii regenerative. Dorim să încurajăm membrii APPR să devină campioni în tranziția de la agricultura convențională la cea sustenabilă, mai ales că societatea europeană pregătește instrumente financiare adecvate pentru a răsplăti acest efort, inclusiv prin introducerea unui sistem de creditare a carbonului pentru agricultură”, a declarat Cristina Cionga, director pentru afaceri europene al APPR.
Commoditrader va instrui tehnic pe unul dintre specialiștii APPR în ceea ce privește programul CommodiCarbon, lansat în România la finalul anului 2020. Cristina Radu, membru al echipei APPR, este absolventă a USAMV București în Ingineria și Protecția Mediului în Agricultură și licențiată în Protecția Culturilor și Dezvoltare Durabilă în Franța. Ea va trece printr-un proces de inițiere și certificare în oferirea de consultanță fermierilor pentru adoptarea practicilor agriculturii conservative.
Prin consultantul său tehnic, APPR se va implica activ în educarea și sprijinirea fermierilor din programul CommodiCarbon, oferindu-le informații despre program, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi admiși, sprijin la întocmirea documentelor necesare înrolării, precum și asistență tehnică despre practicile agriculturii conservative pretabile fiecărui tip de teren și fiecărei ferme în parte.
“Interesul membrilor APPR este unul ridicat și fermierii sunt deschiși către adoptarea unor tehnici inovative pentru a face față provocărilor generate de schimbările climatice. Prin colaborarea cu Commoditrader vom putea oferi beneficii suplimentare, punându-le la dispoziție un model de afaceri adaptat nevoilor lor, dar totodată aliniat cu standardele actuale ale societății, fapt ce ne bucură și ne oferă speranța că împreună putem face o diferență. Ne dorim ca practicile fermierilor să fie parte a soluțiilor de sustenabilitate, dar și ca aceștia să-și poată continua menirea de a furniza securitatea alimentară a cetățenilor. Sprijinim toate demersurile în scopul înverzirii și combaterii schimbărilor climatice și a efectelor lor, în special când acestea sunt pragmatice, fezabile și acompaniate de instrumente financiare care să ne conserve competitivitatea pe piața globală”, declară Cristina Cionga, director pentru afaceri europene al APPR.
Fermieri români cu suprafață totală de 140.000 ha au arătat deja interes în programul CommodiCarbon
“Au trecut aproape două luni de la lansarea proiectului CommodiCarbon în România și avem deja fermieri cu un total aproximativ de 140.000 ha care au interes în vânzarea de certificate la sfârșitul acestui an de recoltare, iar în Danemarca avem fermieri cu peste 80.000 ha”, continuă Alexandra Suciu Sørensen.
Cu toate acestea, agricultura conservativă este încă un subiect greu de atins în România, mulți fermieri au eșuat în încercarea de a pune în aplicare agricultura conservativă. Prin urmare, este foarte important ca noi să avem consilieri gata să ajute în conversia agricolă, astfel încât fermierii să aibă o strategie durabilă pentru a trece la o formă de cultivare mai ecologică. În aceleași timp, prin intermediul CommodiCarbon obțin o cofinanțare pentru conversie, reducând astfel riscul pe mai mulți parametri”, încheie Alexandra Suciu Sørensen.
Procesul de tranziție spre agricultura conservativă implică un angajament pe termen lung, întrucât calitatea solului, biodiversitatea și proprietățile acestuia se îmbunătățesc în timp. Aceste metode, dacă sunt corect planificate și respectate, au un impact pozitiv asupra retenției de apă în sol, precum și în diminuarea eroziunilor. Simultan, are loc absorbția carbonului și a gazelor cu efect de seră, aspecte esențiale în combaterea schimbărilor climatice.
Costul programului CommodiCarbon, condiții de înregistrare și angajamentul fermierilor
Costul de înrolare în program este de 50€/lună, discount disponibil până în luna martie 2021 și valabil pentru primul an de activitate. După luna martie, costul perceput pentru înregistrarea în program este de 100€/lună. În cazul în care fermierul nu este mulțumit de potențial, poate renunța la abonament înainte de a trimite planurile sale de cultivare pentru acest sezon și nu implică nicio obligație.
Anexă
Condițiile aderării la programul CommodiCarbon pentru fermieri
Odată ce fermierul se înrolează în program, se așteaptă un angajament de minim 5 ani, în care acesta nu are voie să are pământul sau să intervină la o adâncime de mai mare de 8-10 cm în pământ, pe parcelele introduse în program. De asemenea, fermierul nu este obligat să se înregistreze cu toată suprafața pe care o deține, se poate înregistra și cu o suprafață mai mică, de minim 100 ha.
La înregistrarea în program sunt solicitate informații precum caracteristicile solului (materia organică a solului, textura solului, valoarea pH-ului, umezeala, drenajul), practicile de gestionare a solului (tipul și practica de cultură, producția brută/ha, gestionarea reziduurilor), practicile de cultivare și cover crops din ultimii 5 ani, pentru a determina linia de bază a parcelei, precum și inputurile aduse (tipuri de îngrășăminte și de protecție a culturilor, precum și runde de aplicare, consumul de energie pe bază de combustibil și numărul de irigații).