Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia traseaza calea catre o crestere eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor

Comisia Europeană a prezentat astăzi o „foaie de parcurs” care vizează transformarea economiei europene într-o economie durabilă până în anul 2050. Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor conturează maniera în care putem ajunge la o creştere eficientă din punctul de vedere al resurselor, care este esenţială pentru bunăstarea şi prosperitatea noastră viitoare. Foaia de parcurs identifică sectoarele economice care consumă cele mai multe resurse şi sugerează instrumente şi indicatori care să ajute la orientarea acţiunilor atât la nivelul UE, cât şi pe plan internaţional.

Este vorba de un program pentru competitivitate şi creştere bazat pe utilizarea de resurse mai puţine atunci când producem şi consumăm bunuri şi pe crearea de oportunităţi de afaceri şi de locuri de muncă din activităţi precum reciclarea, ameliorarea proiectării produselor, înlocuirea materialelor şi ingineria ecologică.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Creşterea ecologică este singurul viitor durabil pentru Europa şi pentru întreaga lume. Între industrie şi mediu trebuie să existe o relaţie de cooperare, pentru că pe termen lung avem cu toţii aceleaşi interese.”

O mai bună utilizare a resurselor într-un mediu foarte solicitat

Creşterea cererii la nivelul întregii planete face să crească presiunea asupra mediului, creând o competiţie mai mare pentru resurse. Resurse naturale cheie, precum materiile prime, metalele, energia, biodiversitatea şi apa au fost până acum utilizate pentru a alimenta creşterea economică ca şi cum ar fi fost inepuizabile. Acest comportament nu poate fi menţinut pe termen lung. Foaia de parcurs prezentată astăzi propune mijloace prin care creşterea economică poate continua într-o manieră durabilă. S-au trasat măsuri care vizează transformarea producţiei şi a consumului, incluzând stimulente pentru investitori destinate să promoveze inovaţia ecologică şi un rol mai mare acordat proiectării ecologice, etichetării ecologice şi încurajării instituţiilor publice în direcţia unor cheltuieli mai ecologice. Guvernele sunt invitate să impoziteze mai puţin munca şi mai mult poluarea şi consumul de resurse, oferind în acelaşi timp noi stimulente pentru a-i direcţiona pe consumatori către produse eficiente din punctul de vedere al energiei.

Foaia de parcurs recomandă, de asemenea, adaptarea preţurilor pentru a reflecta costurile reale de utilizare a resurselor, în special în ceea ce priveşte impactul asupra mediului şi a sănătăţii. Foaia de parcurs vizează abordarea problemei utilizării ineficiente a resurselor în sectoarele responsabile pentru cea mai mare parte a impactului asupra mediului, şi anume alimentele, clădirile şi transporturile, ale căror efecte combinate reprezintă 70-80 % din impactul total asupra mediului.

Este, de asemenea, subliniată importanţa gestionării mai eficiente a resurselor naturale care stau la baza economiei noastre. Presiunea asupra unor resurse precum biodiversitatea, solul şi clima este în continuă creştere, iar neîndeplinirea obiectivelor actuale s-ar putea dovedi dezastruoasă pe termen lung.

Abordarea eficienţei utilizării resurselor la toate nivelurile de politică

Foaia de parcurs recomandă o abordare integrată, care implică un număr mare de domenii de politică, atât la nivel european, cât şi la nivelul statelor membre şi care se concentrează pe resursele cele mai solicitate. Printre instrumentele la care se va recurge se numără legislaţia, instrumentele de piaţă, reorientarea instrumentelor de finanţare şi promovarea unei producţii şi a unui consum durabile. Până în 2013 se vor stabili indicatori şi ţinte clare, previzibile şi transparente pentru toate părţile implicate, printr-un proces participativ care să implice factori de decizie, experţi, ONG-uri, societăţi comerciali şi consumatori.

Context

Iniţiativa emblematică a Strategiei Europa 2020 privind eficienţa utilizării resurselor prevedea elaborarea unei foi de parcurs care să definească obiectivele pe termen mediu şi lung referitoare la utilizarea eficientă a resurselor şi mijloacele de atingere a acestora. Această foaie de parcurs vine în prelungirea şi în completarea altor iniţiative din cadrul iniţiativei emblematice, precum Foaia de parcurs pentru o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, Cartea albă a transporturilor, adoptată în primăvara anului 2011, şi Foaia de parcurs privind energia, aşteptată în cursul acestui an. Foaia de parcurs privind eficienţa utilizării resurselor se bazează pe Strategia tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale din 2005 şi pe Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene.

Etapele următoare

Diversele acţiuni şi măsuri indicate în foaia de parcurs vor fi acum duse mai departe. Comisia va pregăti propuneri de politică şi legislative corespunzătoare pentru punerea în aplicare a acesteia. Va fi, de asemenea, nevoie ca statele membre să acţioneze la nivelul lor, punând la dispoziţia agenţilor economici şi a consumatorilor noi măsuri de eficientizare.

Pagini Utile

* Pentru mai multe informaţii privind eficienţa utilizării resurselor şi pentru consultarea foii de parcurs vă rugăm să vizitaţi adresele:
//ec.europa.eu/environment/resource_efficiency/index_en.htm
MEMO/11/614

* Contact:

Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 299 18 30)

Bucuresti, 20.09.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.