Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia saluta progresele realizate in ceea ce priveste propunerea sa de a ajuta intreprinderile

sa recupereze creantele transfrontaliere

Miniștrii de justiție au ajuns la un acord privind o abordare generală a propunerii Comisiei Europene referitoare la o ordonanță asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare (IP/11/923), care să faciliteze recuperarea creanțelor transfrontaliere, atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi. Propunerea facilitează cererile transfrontaliere de recuperare și oferă creditorilor o mai mare siguranță cu privire la recuperarea creanțelor lor, sporind astfel încrederea în tranzacțiile comerciale efectuate în cadrul pieței unice a UE. Aceasta face parte din programul „Justiție pentru creștere” al Comisiei, care are drept obiectiv să valorifice potențialul spațiului comun de justiție al UE în favoarea comerțului și a creșterii.

„Progresele realizate astăzi în cadrul negocierilor privind ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare este un pas înainte important pentru întreprinderile mici din Europa – care reprezintă coloana vertebrală a economiilor noastre. În aceste momente dificile din punct de vedere economic, întreprinderile au nevoie de soluții rapide pentru recuperarea creanțelor restante. Acestea au nevoie de o soluție eficace la nivel european care să garanteze că banii rămân acolo unde sunt până când se pronunță o hotărâre în instanță în ceea ce privește rambursarea fondurilor”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „Am încredere că Parlamentul European și Consiliul vor continua pe această cale de succes, astfel încât această propunere să fie inclusă rapid în cadrul legislativ european.”

Întreprinderile europene pierd aproximativ 2,6% din cifra lor anuală de afaceri din cauza creanțelor incerte. Majoritatea acestor întreprinderi sunt IMM-uri. În fiecare an, se renunță inutil la creanțe în valoare de până la 600 de milioane de euro din cauză că este prea descurajator pentru întreprinderi să fie implicate în litigii judecate în străinătate, care pot fi costisitoare și generatoare de confuzii. Ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare, astfel cum a fost propusă de Comisie, oferă soluții la aceste probleme.

Compromisul la care s-a ajuns în cadrul Consiliului „Justiție” confirmă principalele puncte ale propunerii Comisiei. Cel mai important lucru este că elemente-cheie ale propunerii, cum ar fi asigurarea unui „efect de surpriză” prin emiterea ordonanțelor fără știrea debitorului și o definiție largă a cazurilor transfrontaliere, au fost menținute în textul Consiliului. Textul Consiliului diferă de propunerea inițială din următoarele puncte de vedere:

  • domeniul de aplicare: contrar propunerii Comisiei, în textul Consiliului, normele nu se aplică instrumentelor financiare (cum ar fi acțiunile sau obligațiunile), testamentelor sau succesiunilor și regimului matrimonial. Aceasta înseamnă că creditorii nu vor fi în măsură să utilizeze o ordonanță asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare pentru a păstra instrumente financiare în conturi bancare și nici în cazul litigiilor legate de testamente și succesiuni sau de regimul matrimonial;
  • disponibilitate și condiții: conform textului Consiliului, normele se vor aplica numai creditorilor domiciliați într-un stat membru căruia îi revin obligații în temeiul normelor respective. În plus, ca regulă generală, creditorul va fi tras la răspundere pentru utilizările nejustificate ale ordonanței asiguratorii;
  • accesul la informații privind contul: creditorul va putea utiliza mecanismul stabilit de noile norme numai atunci când există o hotărâre executorie împotriva debitorului.

Etapele următoare: pentru a deveni act cu putere de lege, propunerea Comisiei trebuie adoptată de Parlamentul European și de statele membre ale UE în cadrul Consiliului (care votează cu majoritate calificată). Anul acesta, la 30 mai, Comisia pentru afaceri juridice din cadrul Parlamentului European a votat în favoarea propunerii Comisiei (MEMO/13/481). În urma progreselor realizate astăzi în cadrul Consiliului, cele două camere pot intra acum în discuții „trilaterale” cu Comisia pentru a ajunge la un acord final.

Context

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99% din întreprinderile existente în UE. Aproximativ 1 milion dintre acestea au probleme legate de creanțele transfrontaliere și în fiecare an se renunță inutil la creanțe în valoare de până la 600 de milioane de euro din cauză că întreprinderile consideră că este prea costisitor sau prea dificil să fie implicate în litigii judecate în alte țări din UE. Și cetățenii sunt prejudiciați atunci când produsele cumpărate online nu sunt livrate niciodată sau când un părinte aflat în străinătate nu plătește pensia alimentară.

Propunerea de regulament a Comisei va institui o nouă ordonanță asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare, ce va permite creditorilor să blocheze suma datorată în contul bancar al debitorului. Această ordonanță poate avea o importanță crucială în cadrul procedurilor de recuperare a creanțelor, deoarece îi împiedică pe debitori să își retragă sau să își lichideze activele pe durata necesară obținerii și executării unei hotărâri pe fondul cauzei. Acest instrument va crește șansele de recuperare cu succes a creanțelor transfrontaliere.

Noua ordonanță europeană va permite creditorilor să blocheze fondurile în conturi bancare în aceleași condiții în toate statele membre ale UE. Un element important este acela că nu se vor efectua modificări ale sistemelor naționale de indisponibilizare a fondurilor. Comisia adaugă doar o procedură europeană pe care creditorii pot opta să o utilizeze pentru recuperarea creanțelor transfrontaliere din alte țări membre ale UE.

Ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare se va afla la dispoziția creditorului ca o alternativă la instrumentele existente în temeiul legislației naționale. Aceasta va avea un caracter protector, ceea ce înseamnă că se va limita la blocarea contului debitorului, dar nu va permite efectuarea plăților către creditor. Instrumentul va fi aplicabil doar în cazurile transfrontaliere. Ordonanța asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare va fi emisă în cadrul unei proceduri ex parte, ceea ce înseamnă că va fi emisă fără ca debitorul să aibă cunoștință de aceasta, permițând astfel obținerea unui „efect de surpriză”. Instrumentul prevede norme comune referitoare la competența, condițiile și procedura de emitere a unei ordonanțe, un ordin de divulgare privind conturile bancare, modalitățile de executare a ordonanței asiguratorii de către instanțele și autoritățile naționale, precum și căile de atac pentru debitor și alte elemente de apărare a persoanei chemate în judecată.

Pagini Utile

Bucuresti, 06.12.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.