Comisia Europeană a adoptat o propunere în favoarea prelungirii inițiativei „Capitala europeană a culturii”. Programul actual se va încheia în 2019 și noua propunere stabilește ordinea în care țările vor desemna orașele candidate pentru a deține acest titlu până în anul 2033. Pe lângă cele două state membre care își împart titlul în fiecare an, propunerea sugerează ca țările candidate sau potențial candidate la aderarea în UE să poată, de asemenea, propune o „Capitală europeană a culturii” o dată la trei ani. Planul urmează să fie acum discutat de către Parlamentul European și Consiliu, care vor lua o decizie finală cu privire la viitoarele dispoziții înainte de sfârșitul anului 2013.
Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, a declarat: „Inițiativa «Capitala europeană a culturii» reprezintă una dintre cele mai vizibile și mai reușite inițiative lansate de UE. Pe lângă promovarea bogăției și diversității culturale extraordinare a Uniunii Europene, inițiativa a constituit un catalizator pentru transformarea orașelor, atât în beneficiul cetățenilor, cât și în cel al turiștilor. Competiția în rândul statelor membre pentru obținerea titlului este mai strânsă ca niciodată – ceea ce reprezintă dovada valorii și a atractivității constante a acestei manifestări.”
Propunerea Comisiei păstrează principalele caracteristici și structura programului actual. Ea sugerează, în special, continuarea atribuirii titlului pe baza unui sistem de rotație între statele membre (a se vedea anexa). Criteriile de selecție au fost modificate pentru a oferi orientări mai detaliate potențialelor Capitale, îmbunătățind astfel procesul general de selecție și de monitorizare a orașelor implicate. Se va acorda mai multă atenție efectului de pârghie al inițiativei în ceea ce privește stimularea creșterii și a dezvoltării urbane pe termen lung, precum și dimensiunii europene a evenimentului și calității conținutului cultural și artistic în cursul anului respectiv.
Context
Inițiativa „Capitala europeană a culturii” actuală (instituită prin Decizia 1622/2006/CE) se încheie în 2019. Întrucât competiția pentru obținerea titlului este lansată cu șase ani în avans, pentru a oferi orașelor suficient timp pentru a se pregăti, decizia privind noul ciclu trebuie adoptată de către Parlament și Consiliu în 2013.
Propunerea Comisiei are loc în urma mai multor evaluări ale programului actual și în urma unei consultări publice realizate în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, urmată de o reuniune publică la Bruxelles, în martie 2011. Aceste demersuri demonstrează în mod clar că manifestarea „Capitala europeană a culturii” aduce numeroase beneficii orașelor și regiunilor: deși rămâne, în esență, un eveniment cultural, ea generează beneficii sociale și economice semnificative, în special atunci când este integrată într-o strategie de dezvoltare pe termen lung axată pe cultură.
De la crearea acestui titlu, în 1985, 46 de orașe au fost desemnate „Capitale europene ale culturii” până în prezent. În 2012, Capitalele europene ale culturii sunt Guimarães (Portugalia) și Maribor (Slovenia).
Persoane de contact:
Dennis Abbott (+32 2 295 92 58); Twitter: @DennisAbbott
Dina Avraam (+32 2 295 96 67)
Pagini Utile
· Capitalele europene ale culturii:
//wcmcom-ec-europa-eu-wip.wcm3vue.cec.eu.int:8080/culture/news/201207201-capitals-beyond-2019_en.htm
· Comisia Europeană: Educație și formare
· Pagina de internet al comisarului Androulla Vassiliou
· Urmăriți-o pe Androulla Vassiliou pe Twitter @VassiliouEU