si IMM-urilor din domeniul tehnologiilor: de la vorbe la fapte
Aproximativ 1 000 de întreprinderi nou-înființate și alte întreprinderi extrem de inovatoare vor primi, în cadrul unei noi etape de finanțare, granturi în valoare de 100 de milioane de euro din partea parteneriatului public-privat pentru internetul viitorului. Ajutorul este menit să contribuie la dezvoltarea de aplicații și alte servicii digitale, în domenii precum transportul, sănătatea, sistemele de fabricație inteligente, energie și mass-media.
Doamna Neelie Kroes, vicepreședintă a Comisiei Europene, a declarat: „În decembrie anul trecut, la Paris, în cadrul conferinței „Le Web”, am promis întreprinderea unor acțiuni, iar acum acestea se materializează. În Europa avem nevoie de mai multă inovare și de o economie mai digitală, iar primul pas este asigurarea unui ecosistem mai bun pentru noile întreprinderi. Ne indeplinim promisiunile.”
Această a treia etapă a finanțării în cadrul parteneriatului vizează dezvoltarea de noi aplicații și servicii on-line în diverse domenii. Finanțarea va fi canalizată prin 20 de consorții – echipe din ecosistemul digital – care includ: acceleratoare, platforme de finanțare participativă, societăți financiare cu capital de risc, spații de colaborare, organizații de finanțare regională, întreprinderi din domeniul tehnologiei și asociații de IMM-uri. Consorțiile câștigătoare vor fi selectate în funcție de modul în care intenționează să își maximizeze impactul economic al finanțării lor la nivelul ecosistemului digital.
Serviciile și aplicațiile se vor construi în jurul tehnologiilor dezvoltate în cadrul programului Comisiei de parteneriat public-privat pentru internetul viitorului.
Context
Acest anunț de finanțare este al treilea și ultimul apel deschis în cadrul parteneriatului public-privat pentru internetul viitorului, lansat în 2011 și care dispune de un buget în valoare de 500 de milioane de euro. Parteneriatul are drept obiectiv să ajute întreprinderile și guvernele să valorifice internetul mobil și revoluția datelor și să stimuleze inovarea și crearea de locuri de muncă în industriile digitale ale Europei (a se vedea IP/11/525).
Parteneriatul public-privat pentru internetul viitorului este menit să faciliteze crearea de infrastructuri și procese operaționale mai inteligente, mai eficiente și mai durabile, printr-o mai bună integrare în rețeaua de internet și prin dezvoltarea capacităților informatice. Acest parteneriat vizează diferite sectoare, cum ar fi transportul, sănătatea, mass-media, sistemele de fabricație inteligentă și energia, definind posibile modele de afaceri inovatoare pentru aceste sectoare. În cadrul parteneriatului s-au elaborat tehnologii europene unice și s-au creat bazele pentru instrumente și servicii în domenii precum tehnologiile de tip cloud, orașele inteligente, volumul mare de date și internetul obiectelor.
În 2013, au demarat cinci proiecte mari, pentru a valida în mediul real tehnologiile dezvoltate. Platformele sectoriale elaborate în cadrul acestor proiecte vor fi puse la dispoziția IMM-urilor și a antreprenorilor din domeniul internetului pentru a crea diverse servicii și aplicații.
Această finanțare face parte, de asemenea, din inițiativa Comisiei StartUp Europe, destinată să favorizeze și să conecteze ecosistemele antreprenoriale din Europa pentru a ajuta întreprinderile nou-înființate din domeniul tehnologiilor nu numai să se lanseze în Europa, ci și să continue să se dezvolte în Europa. Inițiativa constă în:
-
Leaders Club (a se vedea IP/13/262) – un grup independent de fondatori în domeniul antreprenoriatului bazat pe tehnologie, care servesc drept model pentru antreprenorii europeni din domeniul internetului;
-
premii și concursuri – Europioneers îi recompensează pe doi dintre cei mai buni antreprenori europeni ai anului în domeniul tehnologiei (a se vedea IP/13/359). Tech All Stars identifică cea mai bună întreprindere nou-înființată din Europa, oferindu-i acces la surse de finanțare europeană și facilitându-i contactul cu antreprenori de succes și alte persoane influente (a se vedea MEMO/13/557);
-
crearea de rețele – Rețeaua acceleratorilor europeni inițiază și facilitează crearea unei rețele europene de acceleratori de întreprinderi din sectorul internetului;
-
încurajarea talentului european în domeniul internetului (prin educație, precum „cursurile on-line deschise și în masă”) – sprijinirea rețelelor, programelor și resurselor pentru sisteme de barter, acceleratoare și incubatoare, precum și mentoring.
Pagini Utile
-
Pagina privind cererea de propuneri
-
Parteneriatul public-privat pentru internetul viitorului (înregistrare video)
-
Antreprenorii Clikkers Web (înregistrare video)
-
Pagina de internet a comisarului Neelie Kroes
-
Urmăriți activitatea comisarului Neelie Kroes pe Twitter