Comisia Europeană și-a prezentat astăzi propunerea de strategie a UE pentru regiunea Dunării și cei 115 milioane de locuitori ai acesteia. Această inițiativă vizează dezvoltarea imensului potențial economic și îmbunătățirea condițiilor de mediu ale regiunii. Prin stabilirea unui cadru pentru cooperarea pe termen lung privind o mare varietate de aspecte, strategia va avea un rol-cheie pentru îmbunătățirea transportului durabil, realizarea conexiunii între sistemele energetice, protecția mediului, conservarea resurselor de apă și stimularea climatului de afaceri. Concentrându-se asupra creșterii durabile, ea va contribui, de asemenea, într-o mare măsură la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Strategia va aduce o valoare adăugată, asigurând coerența între diferite domenii politice și o mai mare coordonare între statele participante. În absența unor noi fonduri pentru punerea în aplicare a strategiei, o mai mare armonizare a programelor adoptate de statele din regiunea Dunării ar trebui să determine amplificarea impactului celor 100 de miliarde EUR disponibile pentru regiune în cursul exercițiului financiar actual. Această strategie propune înființarea celei de-a doua „macroregiuni” a UE, după crearea macroregiunii UE din zona Mării Baltice.
Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, a declarat: „În cursul perioadei de consultare, statele din regiunea Dunării și-au arătat angajamentul față de crearea unei noi macroregiuni la cel mai înalt nivel. Strategia și planul de acțiune pe care le propunem au la bază peste 800 de contribuții primite chiar din partea regiunii. Sunt convins că, insistând asupra celor mai importante aspecte, cum ar fi mobilitatea, energia, poluarea, locurile de muncă și securitatea, strategia va aduce o contribuție reală la construirea unui viitor mai bun pentru această parte a Europei. Această a doua macroregiune a UE va avea un rol important în experimentarea acestei forme de cooperare. Sunt convins că abordarea macroregională poate oferi rezultate excelente, astfel cum vedem deja în regiunea Mării Baltice.”
Regiunea Dunării cuprinde 14 țări (dintre care 8 sunt state membre ale UE) din Germania la vest până în Ucraina la est. Printre provocările cu care se confruntă se numără potențialul de transport naval nevalorificat, lipsa legăturilor rutiere și feroviare, eforturile necoordonate în domeniul educației, al cercetării și al inovării și amenințările la adresa mediului. Recentul dezastru legat de scurgerea de nămol toxic în Ungaria reprezintă o ilustrare clară a necesității colaborării transfrontaliere pentru a preveni răspândirea poluării și a combate efectele unor astfel de catastrofe.
Având în vedere faptul că multe dintre aceste provocări sunt interconectate, cooperarea într-un cadru „macroregional” are drept obiectiv realizarea unei coordonări mai eficiente. Această abordare nu implică noi legi sau instituții, ci mai degrabă consolidează legăturile între diferite politici și între o gamă largă de părți interesate. Obiectivul său este de a sluji interesul regiunii în ansamblu, luând în considerare, în același timp, diversitatea acesteia.
Deși strategia nu va oferi o finanțare UE suplimentară, regiunea beneficiază deja de o finanțare considerabilă prin intermediul unei serii de programe ale UE. Obiectivul este de a fructifica într-o mai mare măsură sprijinul disponibil – nu mai puțin de 100 de miliarde EUR au fost alocate în cadrul politicii de coeziune (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european) între 2007 și 2013 – și de a arăta modul în care cooperarea macroregională poate contribui la rezolvarea problemelor locale.
Strategia conține un plan de acțiune detaliat bazat pe patru piloni:
– Conectarea regiunii Dunării (de exemplu, îmbunătățirea mobilității, încurajarea energiei durabile și promovarea culturii și a turismului)
– Protecția mediului în regiunea Dunării (de exemplu, refacerea calității apei, gestionarea riscurilor de mediu și conservarea biodiversității)
– Asigurarea prosperității regiunii Dunării (de exemplu, dezvoltarea capacității de cercetare, a educației și a tehnologiilor informației, sprijinirea competitivității întreprinderilor și investiții în competențele populației)
– Consolidarea regiunii Dunării (de exemplu, ameliorarea capacității instituționale și îmbunătățirea cooperării în vederea combaterii crimei organizate)
Strategia are o durată nedeterminată, însă include câteva obiective limitate în timp, pentru a mobiliza eforturile, printre care se numără:
– creșterea cu 20% a transportului de marfă pe Dunăre până în 2020;
– reducerea până în 2020 a nutrienților pentru a readuce ecosistemele din Marea Neagră la nivelurile din 1960;
– garantarea accesului la internet în bandă largă de mare viteză pentru toți cetățenii UE din regiune până în 2013;
– asigurarea unei populații viabile de sturioni de Dunăre până în 2020.
În vederea îndeplinirii acestor obiective, strategia enumeră o serie de acțiuni care vor aduce, de asemenea, o contribuție importantă la realizarea obiectivelor mai ample ale Strategiei 2020 pentru o creștere durabilă și inteligentă. Exemplele includ: modernizarea flotei de nave fluviale; construcția a două poduri peste fluviu între România și Bulgaria; promovarea regiunii Dunării ca destinație turistică; construirea de stații de tratare a apelor reziduale dacă este necesar; înființarea de centre comune de cercetare și îmbunătățirea condițiilor de trai ale comunităților rome.
Câteva dintre proiectele orientative prevăzute în planul de acțiune sunt enumerate în anexă.
Context:
Țările participante sunt cele care fac în prezent obiectul Procesului de Cooperare Dunăreană (dintre care opt sunt state membre ale UE): Germania (în special Baden-Württemberg și Bavaria), Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Croația, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Moldova și Ucraina.
Comisia propune strategia la solicitarea Consiliului European. Statele membre au solicitat facilitarea de către Comisia Europeană a creării strategiei și a punerii sale în aplicare.
Propunerea de astăzi este rezultatul unei consultări publice și a unei serii de dezbateri în cadrul unor conferințe cu părțile interesate, la care au participat state membre, autorități regionale și locale și alte părți interesate. Este probabil ca strategia să fie aprobată de statele membre în cursul președinției ungare în prima jumătate a anului 2011.
Anexă:
Printre exemplele orientative de proiecte prezentate în planul de acțiune se numără:
– finalizarea proiectelor prioritare ale UE în domeniul transportului (TEN-T) care traversează regiunea Dunării, de exemplu, axa feroviară „magistrală” care leagă Parisul de Budapesta prin Stuttgart, Ulm, München, Viena și Bratislava;
– promovarea tehnologiilor ecologice și protejarea diversității biologice a regiunii (bazinul Dunării adăpostește peste 300 de specii de păsări și sunt necesare acțiuni urgente pentru a garanta faptul că existența lor nu este amenințată de poluarea industrială și agricolă);
– elaborarea unor hărți comune privind riscul de inundații pentru regiunea Dunării în ansamblu, pe baza unei ample participări a părților interesate la nivel local, regional și național;
– îmbunătățirea navigației pe Dunăre, inclusiv dezvoltarea de porturi interioare, pe baza unei analize generale a necesităților în materie de transport și logistică;
– dezvoltarea de energii regenerabile, de exemplu, energia hidroelectrică și geotermală;
– modernizarea căilor ferate care leagă principalele orașe;
– punerea în aplicare a proiectului de cooperare „Dunărea Albastră” (Blue Danube) privind epurarea apelor uzate urbane – în vederea reducerii reziduurilor farmaceutice din apă;
– punerea în aplicare a unor procese de producție ecoeficiente în cadrul micilor întreprinderi;
– deminarea zonelor susceptibile de a fi minate.
Pagini Utile
Informaţii suplimentare
Mai multe detalii puteţi consulta aici.