Comisia a luat astăzi măsuri ferme împotriva a 25 de state membre care, prin nerespectarea legislației UE, împiedică consumatorii europeni să beneficieze de avantajele unei piețe competitive și deschise a energiei. Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Spania, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Suedia și Regatul Unit vor primi scrisori de somare deoarece nu au respectat reglementările aplicabile în domeniul gazelor și energiei electrice. Comisia a trimis, de asemenea, scrisori de somare Greciei, Poloniei, Portugaliei, României și Lituaniei pentru menținerea unui sistem de prețuri reglementate care contravine directivelor UE privind energia electrică și gazele.
Comisarul pentru energie, Andris Piebalgs, a subliniat: „În aceste vremuri de criză economică și financiară, este pur și simplu inacceptabil ca societățile și consumatorii europeni să suporte problemele unei piețe a energiei disfuncționale. Comisia este hotărâtă să ia toate măsurile necesare pentru a le asigura consumatorilor europeni o posibilitate reală de a alege, prețuri mai bune și o mai mare siguranță a aprovizionării, ceea ce numai o piață deschisă și competitivă le poate oferi”.
Măsurile luate astăzi de Comisie vizează încălcările mai multor dispoziții ale legislației comunitare în vigoare în domeniul energiei electrice și al gazelor, cunoscute drept „al doilea pachet” din 2003. Comisia s-a axat în special asupra dispozițiilor care garantează concurența loială în interesul consumatorilor.
În acest context, principalele încălcări constatate de Comisie vizează:
* lipsa de informații din partea operatorilor de sisteme de transport de energie electrică și gaze, care împiedică accesul efectiv al furnizorilor la rețele;
* faptul că sistemele de alocare a capacității rețelelor sunt incapabile să optimizeze utilizarea acestora pentru transportul de energie electrică și gaze în statele membre;
* lipsa coordonării și cooperării transfrontaliere necesare între operatorii sistemelor de transport de energie electrică și autoritățile naționale pentru îmbunătățirea alocării capacității rețelelor în punctele de interconectare transfrontalieră, astfel încât utilizarea rețelei electrice existente să se optimizeze la nivel regional și european, și nu la nivel național;
* eforturile insuficiente depuse de operatorii sistemelor de transport de gaze pentru a face disponibilă o capacitate maximă, în vederea optimizării posibilităților de intrare pe piață și a favorizării concurenței. Este vizată în special capacitatea pe termen scurt, care rămâne altfel neutilizată, și capacitatea în sensul opus fluxului fizic al gazelor ( backhaul capacity – capacitatea de întoarcere);
* lipsa unor măsuri eficiente din partea autorită ților competente ale statelor membre pentru aplicarea legii în cazul încălcărilor reglementărilor UE, inclusiv lipsa unor sisteme eficiente de sancțiuni la nivel național;
* menținerea unor prețuri reglementate, de care beneficiază mai ales clienții mari, ceea ce creează obstacole în calea societăților nou intrate pe piață;
* inexistența, la nivel național, a unor proceduri corespunzătoare de soluționare a litigiilor pentru consumatori; una din premisele fundamentale ale directivelor privind energia electrică și gazele este aceea că toți cetățenii care se bucură de avantajele pieței interne ar trebui să beneficieze totodată de un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. În orice caz, lipsa unor proceduri transparente, simple și necostisitoare pentru tratarea plângerilor consumatorilor poate determina o reticență a acestora de a participa la piața internă. În directivele privind energia electrică și gazele se prevăd obligații clare în ceea ce privește garantarea existenței unor astfel de proceduri și furnizarea unor alternative reale consumatorilor.
Reglementările privind piața internă de energie electrică și de gaze sunt esențiale pentru existența unei piețe veritabile și competitive a energiei în Europa. Legislația UE trebuie aplicată corect pentru a permite funcționarea piețelor și pentru a garanta integrarea efectivă a acestora. Finalizarea pieței interne a energiei electrice și a gazelor este una dintre prioritățile Comisiei în cadrul strategiei sale pentru o energie sustenabilă, competitivă și sigură. În opinia Comisiei, aprovizionarea sustenabilă, competitivă și sigură cu energie nu va fi posibilă fără existența unor piețe ale energiei deschise și competitive, care să permită societăților europene să intre în concurență la nivelul întregii Europe. Crearea unei piețe integrate a energiei la nivel european va avea un rol cheie în îmbunătățirea siguranței aprovizionării și în stimularea competitivității în UE, ceea ce servește în mod direct intereselor consumatorilor europeni.
{mosloadposition user10}