acordarea unui împrumut pentru balanța de plãți de 5 miliarde de euro
Memorandumul stabilește condițiile acordãrii sprijinului financiar european cãtre România, începând cu o primã tranșã de 1,5 miliarde de euro, luna viitoare. Condițiile acordãrii ajutorului includ luarea unor mãsuri în ceea ce privește consolidarea fiscalã, administrarea fiscalã, adoptarea unor reforme structurale, precum și reglementarea și supravegherea sectorului financiar. Memorandumul de înțelegere a fost semnat de comisarul Joaquín Almunia, primul-ministru al României, Emil Boc, precum și de ministrul român de finanțe și de guvernatorul Bãncii Centrale. Ajutorul financiar acordat de Uniunea Europeanã, ca urmare a deciziei luate de miniștrii de finanțe europeni la începutul lunii mai, are rolul de a rãspunde presiunii de lichiditãți pe termen scurt și de a restabili încrederea investitorilor, prin facilitarea implementãrii unui pachet de reforme care are ca scop o ajustare a dezechilibrelor interne și externe. Împrumutul va fi acordat în maximum cinci tranșe și face parte din pachetul de sprijin financiar multilateral de 20 de miliarde de euro.
Textul memorandumului de înțelegere poate fi consultat la adresa: //ec.europa.eu/economy_finance/thematic_articles/article15406_en.htm
{mosloadposition user10}