Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Comisia Europeana saluta sprijinul Parlamentului pentru o legislatie

europeana optionala in domeniul contractelor

Parlamentul European, prin votul în plen al celor 736 de membri ai săi, cu o majoritate covârșitoare (521 voturi pentru, 145 împotrivă și 8 abțineri) a susținut existenţa unor norme europene opționale pentru întreprinderile și consumatorii care încheie contracte pe piața unică. Votul membrilor Parlamentului vine ca urmare a unei declarații politice recente a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene, conform căreia are în vedere propunerea, în această toamnă, a unei legislaţii europene opționale în domeniul contractelor (SPEECH/11/411). Obiectivul domniei sale este de a aduce mai multă coerență legislaţiei contractuale în Europa, facilitând totodată tranzacțiile transfrontaliere, în special pentru întreprinderile mici și pentru cei 500 de milioane de consumatori ai săi.

„Doresc să salut votul Parlamentului European de astăzi care a vizat sprijinirea existenţei unei legislaţii europene opționale în domeniul contractelor”, a declarat doamna Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisar UE pentru justiție. "Analizez cu atenție toate posibilitățile de facilitare a tranzacțiilor transfrontaliere și cred că opțiunea preferată de Parlamentul European ar putea fi o foarte bună alegere. Ea le-ar oferi celor 500 de milioane de consumatori din Europa mai multe posibilități de achiziții transfrontaliere, reducând în același timp costurile de tranzacție pentru întreprinderile mici – care constituie coloana vertebrală a economiei noastre. Voi conlucra îndeaproape cu Parlamentul European și cu toate statele membre pentru a vedea cum putem materializa votul de astăzi într-o realitate juridică atrăgătoare.”

Costurile de tranzacție (referitoare la adaptarea termenilor contractuali și a politicilor comerciale sau obținerea traducerii normelor) și incertitudinea juridică pe care o implică gestionarea dispozițiilor unei legislaţii străine contractuale fac ca extinderea întreprinderilor mici și mijlocii pe piața unică să fie deosebit de dificilă, în condițiile în care aceste întreprinderi reprezintă 99% din totalul întreprinderilor din UE. Consumatorii și întreprinderile ar putea alege în mod liber aplicarea unei legislaţii europene opționale în relațiile lor contractuale, ca alternativă la cea națională existentă, atunci când doresc să cumpere sau să vândă mărfuri transfrontalier. O întreprindere online de mici dimensiuni care dorește să desfășoare activități comerciale în Europa ar putea economisi o sumă estimată la 9.000 € – reprezintă taxele juridice și costurile aferente traducerilor pe fiecare piață -, sau peste 230.000 €, în cazul în care ar dori să-și extindă afacerile la scară europeană.

Susținerea politică a ideii unei legislaţii europene opționale în domeniul contractelor este urmarea votului exprimat în aprilie de către Comisia pentru Afaceri Juridice cu privire la raportul din proprie inițiativă prezentat de către Diana Wallis (MEMO/11/236).

Context

Contractele sunt esențiale pentru gestionarea întreprinderilor și pentru efectuarea de vânzări către consumatori. Acestea oficializează un acord între părți și pot acoperi o gamă largă de aspecte, inclusiv vânzarea de bunuri și servicii asociate, precum serviciile de reparații și întreținere.

Atunci când desfășoară activități pe piața unică europeană, companiile utilizează o mare varietate de contracte care sunt reglementate de diferitele dispoziții naționale din domeniul legislaţiei contractuale. Cele 27 de seturi diferite de norme naționale pot conduce la costuri suplimentare de tranzacție, la o incertitudine juridică mai mare pentru întreprinderi și la lipsa încrederii consumatorilor. Aceste aspecte pot constitui factori de descurajare atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi în ceea ce privește achizițiile și comerțul peste granițele din UE. Costurile mai mari de tranzacție afectează îndeosebi întreprinderile mici și mijlocii.

În temeiul strategiei Europa 2020 (IP/10/225), Comisia abordează problema barierelor de pe piața unică pentru a impulsiona redresarea economică. Acest lucru include găsirea unor soluții armonizate pentru contractele consumatorilor, a unor modele de clauze contractuale în cadrul UE și progresul către o legislaţie europeană contractuală.

În iulie 2010, în cadrul unei Cărți Verzi, Comisia a prezentat mai multe opțiuni vizând o abordare mai coerentă în privința legislaţiei contractuale. Ulterior, Comisia a organizat o consultare publică care s-a desfășurat până la data de 31 ianuarie 2011 și a generat 320 de răspunsuri (MEMO/11/55).

La 12 aprilie 2011, Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a aprobat raportul din proprie inițiativă al doamnei Diana Wallis, care susține existenţa unei legislaţii europene opționale în domeniul contractelor (MEMO/11/236) și care a constituit temeiul pentru votul în plen. Parlamentarii și-au manifestat astfel susținerea față de punctul de vedere al comisiei, conform căruia un sistem opțional ar putea fi completat cu un „set de instrumente” de referință, pentru a asigura coerența și calitatea legislației europene contractuale.

La 3 mai 2011, un grup de experți instituit de către Comisie a prezentat un studiu de fezabilitate referitor la o viitoare inițiativă privind legislaţia europeană în domeniul contractelor (IP/11/523). Comisia analizează în prezent acest studiu pentru a stabili în ce măsură poate constitui un punct de plecare pentru o inițiativă de continuare a demersurilor privind legislaţia europeană contractuală.

Persoane de contact:

Matthew Newman (+32 2 296 24 06)

Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)

Pagini Utile

* Sala de presă a Direcției Generale pentru Justiție:
//ec.europa.eu/justice/news/intro/news_intro_en.htm
* Pagina de internet referitoare la legislaţia european în domeniul contractelor:
//ec.europa.eu/justice/policies/consumer/policies_consumer_intro_en.htm
* Pagina principală de internet a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar UE pentru justiție:
//ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/index_en.htm

Bucuresti, 09.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.