in cadrul programelor "Competitivitate Economica" si "Mediu"
Comisia Europeană a luat astăzi, 15 septembrie, decizia de a relua plățile pentru România în cadrul programelor "Competitivitate Economică" și "Mediu", ambele întrerupte la începutul lunii aprilie 2015.
Comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: "Mă bucur să pot anunța deblocarea acestor plăți și apreciez eforturile depuse de autoritățile române pentru a îmbunătăți sistemele de gestionare și control din cadrul celor două programe. Este important că autoritățile române s-au implicat în identificarea punctelor slabe și soluționarea problemelor. Îmi exprim speranța că măsurile întreprinse vor reduce semnificativ riscul erorilor și al neregulilor în viitor."
Ca urmare a acestei decizii, aproximativ 120 de milioane de euro vor fi transferați autorităților române în perioada imediat următoare.
Pagini Utile
-
Comunicat de presă [189 KB]