Comisia Europeană (CE) a transferat ieri României suma de 454.061.256 euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin cererile de plată intermediare transmise de Autoritățile de Management aflate în coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, după cum urmează:
• pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), din Fondul de Coeziune (FC): 338.029.952,33 euro, iar din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR): 101.651.644,48 euro
• pentru Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR): 12.065.088,60 euro
• pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), din Fondul Social European (FSE): 2.314.570,57 euro.
Sumele intrate în țară sunt, de fapt, rezultatul muncii instituțiilor și beneficiarilor implicați în procesul de implementare a investițiilor finanțate din fonduri europene. Le mulțumesc colegilor mei pentru eforturile depuse în vederea recuperării întârzierilor, astfel încât, iată, la sfârșit de an reușim să aducem în țară încă o tranșă de bani europeni – a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.
Despre cele trei programe operaționale
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.
Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) reprezintă unul dintre programele operaţionale cu finanţare din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) de care va beneficia România în baza Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană în perioada de programare 2014‐2020, în cadrul Obiectivului Coeziune.
Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) finanțează proiecte ale administrației publice care urmăresc crearea unei administrații moderne, eficiente, servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, proceduri clare, simple și predictibile de funcționare și profesionalizarea funcționarilor publici, contribuind astfel la implementarea măsurilor de reformă și la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.