Comisia Europeană a transferat României aproximativ 80 milioane euro, reprezentând rambursarea de fonduri solicitate prin a doua cerere de plată intermediară pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
„Iată că apar primele rezultate pentru această perioadă de programare. Pe lângă implementarea proiectelor de infrastructură actuale, e timpul să privim în perspectivă și să demarăm în forță pregătirea celor viitoare, pentru ca la următoarea perioadă de programare să demonstram că am învățat din experiența trecutului”, a declarat Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene.
Autoritatea de Management a mai transmis către Autoritatea de Certificare și Plată (ACP) o declarație de cheltuieli în valoare de 31 milioane euro, urmând ca în cursul lunii decembrie să mai transmită o declarație de cheltuieli, în vederea validării acestora de ACP și a transmiterii de aplicații de plată către Comisia Europeană până la sfârșitul anului.