fara taxe vamale pe piata europeana pentru mere, prune si struguri de masa din Republica Moldova
"În urma discuțiilor de zilele trecute cu premierul Republicii Moldova Iurie Leancă și cu vicepremierul Natalia Gherman, având în vedere impactul deciziei Federației Ruse de a înceta importul de fructe și legume din Republica Moldova, Comisia Europeană propune măsuri de sprijin suplimentar pentru producătorii moldoveni.
Astfel, în cadrul Preferințelor Comerciale Autonome, Republicii Moldova îi vor fi acordate contingente de export suplimentare, fără taxe vamale, pentru mere, prune și struguri de masă de două ori mai mari decât cotele negociate în cadrul Acordului de Liber Schimb Cuprinzător și Aprofundat (DCFTA). Măsura va fi valabilă până la sfârșitul anului 2015.
Mai multe detalii despre cum va fi aplicată această măsura vor fi cunoscute în zilele următoare, obiectivul nostru fiind să permitem importul acestor contingente suplimentare cât mai repede posibil.
Aceste măsuri concrete și foarte rapide luate de Comisia Europeană – cu implicarea directă a comisarilor europeni pentru Comerț, Karel de Gucht, și pentru Extindere și Politica de Vecinătate, Štefan Füle – sunt dovada solidarității noastre cu producătorii moldoveni afectați de deciziile de limitare a comerțului pe una dintre piețele lor tradiționale. Sper ca aceste măsuri vor da producătorilor moldoveni sprijinul de care au nevoie în această perioadă dificilă pentru a crește exporturile către Uniunea Europeană, dar și pentru a-și diversifica piețele de export", a declarat comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dacian Cioloș.