in top 3 solutii IT dedicate persoanelor in varsta
Proiectul MobileSage, dezvoltat de TeamNet în cadrul unui consorţiu internaţional, a fost ales printre cele trei finaliste ale Ambient Assisted Living (AAL) Award 2013, programul Comisiei Europene care premiază cele mai noi sisteme de prestare de servicii și de îngrijire dedicate persoanelor în vârstă. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin programul AAL şi co-finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.
MobileSage constă în realizarea unei soluţii IT care oferă asistenţă pentru utilizarea noilor tehnologii folosite în activităţile de zi cu zi. Aplicaţia permite oferirea de informaţii personalizate, într-o manieră adaptată atât profilului utilizatorului (de exemplu, dacă utilizatorul are probleme de vedere, atunci poate utiliza opţiunea audio), cât şi contextului (de exemplu, plimbare în centrul Madridului, la ora 12 PM, vara, temperatura 30ºC).
TeamNet, singura companie de IT din cadrul consorţiului, s-a ocupat de dezvoltarea aplicaţiei Mobile Sage, pornind de la etapa de analiză, până la cele de testare şi pilotare. De asemenea, a dezvoltat aplicaţia pentru mobil (Help on Demand) şi a realizat integrarea cu API-ul de personalizare.
„Interesul pentru astfel de aplicaţii este din ce în ce mai ridicat, de aceea estimăm că, în trei ani de la finalizarea proiectului, cel puțin 20% din populația în vârstă din țările implicate în proiect şi cel puţin 10% din celelalte ţări europene vor utiliza soluția”, a declarat Bogdan Padiu, CEO TeamNet.
În prezent, proiectul se află în etapa finală a ciclului de dezvoltare, etapă care are scopul de a testa versiunea dezvoltată pe eşantioane reprezentative de 10-15 persoane vârstnice din România, Norvegia şi Spania.
„Participarea în acest consorţiu vine ca urmare a expertizei TeamNet, recunoscute la nivel internaţional”, a explicat Bogdan Padiu. „Proiectele de cercetare-dezvoltare reprezintă o direcţie strategică foarte importantă pentru noi. Faptul că prin intermediul acestora avem şansa să contribuim la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor din întreaga lume ne onorează şi ne motivează să mergem mai departe.”
Consorţiul care a dezvoltat acest proiect este format din şapte companii din România, Norvegia, Spania şi Marea Britanie. Proiectul va fi finalizat pe parcursul anului 2014, urmând ca apoi aplicaţia să fie disponibilă publicului larg. Ea va funcţiona pe orice model de smartphone, indiferent de sistemul de operare.
Mai multe detalii puteţi găsi pe website-ul dedicat proiectului www.mobilesage.eu/.