Comisia Europeană a publicat un ghid care își propune să sprijine statele membre cu dificultăți în cadrul procedurilor de achiziții publice. Ghidul îi va ajuta pe funcționarii publici din întreaga Uniune să identifice și să evite cele mai frecvente erori în procedurile de achiziții în cadrul proiectelor co-finanțate prin intermediul Fondurilor structurale și de investiții europene.
Comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, a declarat: "Una din prioritățile mele este să sprijin statele membre să îmbunătățească modul în care gestionează și investesc fondurile UE. Acest ghid este un instrument prețios în acest scop. Prin reducerea erorilor din cadrul procedurilor de achiziții publice, investițiile europene vor produce mai repede efectele așteptate privind creșterea economică și crearea locurilor de muncă, iar bugetul Uniunii Europene va fi protejat".
Comisarul european pentru piață internă, industrie și antreprenoriat, Elżbieta Bieńkowska, a declarat: "O mare parte din finanțările Uniunii Europene este injectată în economia reală prin procedurile de achiziții publice. Licitarea transparentă a contractelor publice este esențială pentru maximizarea efectelor cheltuirii fondurilor publice. Comisia Europeană publică un ghid care va asigura că toate regulile și modalitățile de lucru sunt bine înțelese și aplicate în practică. Programele finanțate din fonduri europene se vor desfășura așadar cu respectarea termenelor, pentru a sprijini coeziunea și creșterea economică".
Context
Comisia Europeana pune în practică inițiativa "Un buget al Uniunii Europene axat pe rezultate concrete", și ia măsuri pentru a se asigura că banii contribuabililor sunt cheltuiți în mod eficient și transparent.
Cele mai des întâlnire erori în procedurile de achiziții publice se produc din cauza capacității administrative insuficiente. Din acest motiv, Comisia Europeană ia măsuri pentru a întări capacitatea administrativă și pentru a îmbunătăți sistemele de gestiune și control. Începând cu data de 1 decembrie, comisarii Crețu și Bieńkowska vor avea o serie de întâlniri pentru a evalua progresele realizate în îmbunătățirea sistemelor de achiziții publice din cadrul politicii regionale a UE.
Ghidul publicat de Comisia Europeană conține exemple de bune practici, studii de caz și informații utile pentru a-i ajuta pe cei implicați în planificarea, selecția și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Acest ghid face parte dintr-o inițiativă mai amplă a Comisiei de a sprijini statele membre și regiunile să îmbunătățească modul în care gestionează și investesc fondurile europene. Printre celelalte măsuri luate de Comisie se numără platforma Peer2Peer, prin intermediul căreia funcționarii publici din întreaga Uniune pot face schimb de experiență și de bune practici, și Pactele de integritate, un instrument care își propune să îmbunătățească transparența și responsabilitatea în cadrul procedurilor de achiziții publice.
Pagini utile
Ghidul orientativ pentru responsabilii cu achizițiile publice
Inițiativele Comisiei pentru îmbunătățirea gestionării fondurilor europene